Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri Virgil Popescu, mesaj pentru antreprenorii nemțeni: Ajutăm mediul de afaceri, promovăm capitalul românesc!
Mugur Cozmanciuc – candidatul PNL la președinția CJ Neamț: În zona metropolitană vom dezvolta 3 parcuri industriale
Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri Virgil Popescu, președintele PNL Neamț Mugur Cozmanciuc – candidatul PNL la președinția CJ Neamț și Andrei Carabelea – candidatul la primăria municipiului Piatra Neamț au susținut miercuri, 16 septembrie, o conferință de presă în care au prezentat principalele proiecte de susținere a IMM-urilor și antreprenorilor nemțeni și de dezvoltare a economiei locale și județene.
Redăm mai jos principalele declarații care au fost făcute:
Virgil Popescu – ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri
Am venit cu plăcere în județul Neamț la invitația lui Mugur Cozmanciuc și a lui Andrei Carabelea. Mi-a plăcut modul în care oamenii de afaceri m-au primit și cum mi-au prezentat activitatea lor. Aici, la Neamț, aveți un potențial extraordinar de capital românesc. La Kober mi-au spus că nimeni nu i-a ajutat să se dezvolte, să poată crea un centru de inovare și cercetare în domeniul lor. Am mai vizitat o companie, singurul producător de centrale termice, care poate deveni un jucător pe piața regională și centrală, dacă ar avea susținere. Vă imaginați cum ar fi ca de aici să fie vândute centrale termice în toată țara? Am fost la COMES unde am văzut lucruri uluitoare care s-au făcut, o investiție nouă în domeniul petrol-gaze, care exportă mai mult, în loc să se ducă să lucreze și cu companii mari ca Transgaz sau Romgaz. Oare de ce? Autoritățile județene care sunt încă la putere nu au făcut ceva pentru această companie românească. Am fost și la EuroEm, o fabrica de țevi pentru canalizare apă, cu diametru de 3 metri. Nimeni nu i-a ajutat nici pe ei. În același grup de firme este o companie, din domeniul petrol și gaze, care au sondă de foraj la 5.000 de metri. Uluitor! Dar să nu te duci să îi promovezi tu, Arsene, care ai deținut președinția ANRM, să încheie acord petrolier este de neînțeles? Este evident că nu vor să dezvolte această zonă. Am venit să le spun nemțenilor că alături de colegii mei din Guvern suntem altfel, ajutăm mediul de afaceri și promovăm capitalul românesc de peste tot din țară. Cum putem ajuta capitalul românesc? Ieri la ora 10.00 am lansat aplicația pentru cele 3 scheme de ajutor de stat, în valoare de 1 miliard de euro. Azi la ora 15.30 erau create 13.500 de conturi, adică 13.500 de potențiali beneficiari care s-au înscris în aplicația lansată de o zi. Estimăm că vor fi aproximativ 100.000 de beneficiari. Totul se va face automatizat. Aici, la dumneavoastră, în Piatra Neamț, le spun celor care dețin IMM-uri, antreprenorilor din Neamț că pot beneficia de acești bani, care să îi ajute să se dezvolte. Ne vom ocupa ca până pe 31 decembrie beneficiarii să semneze contractele, ca să le dăm bani. Am venit să le spun tuturor nemțenilor acest lucru. Eu ministrul Economiei, colegii mei miniștri, premierul României susținem echipa PNL Neamț, pe Andrei Carabelea ca să fie primar la Piatra Neamț și pe Mugur Cozmanciuc – președinte Consiliului Județean. Împreună putem construi. Da, se poate și la Neamț, și în Oltenia, se poate peste tot, nu doar în Ardeal!
Mugur Cozmanciuc – candidatul PNL pentru președinția CJ Neamț
Prezența domnului ministru al Economiei aici, la Neamț, ne arată faptul că mediul de afaceri din județul Neamț va fi susținut de Guvernul României, de Consiliul Județean, care va avea conducere liberală. În zona metropolitană vom dezvolta trei parcuri industriale:
- primul pe zona industrială;
- al doilea pentru industria IT&C;
- al treilea să fie folosit ca zonă rezidențială și pentru industria creativă.
Aceste parcuri vor fi dezvoltate de mediul privat, iar rolul Consiliului Județean și al primăriei va fi acela de a deveni un partener pentru a le asigura infrastructura și utilitățile pentru o dezvoltare durabilă. Guvernul PNL, președintele României susținut de PNL și o conducere liberală a primăriei și a Consiliului Județean vor oferi soluții pentru ca mediul de afaceri să aibă parte de promovare și de susținere corectă. Producția acestor trei mari operatori economici din județul Neamț – și nu numai – trebuie să fie promovată în țară și în afară. Bunăstare, respect și crearea de locuri de muncă este ceea ce ne dorim și în județul Neamț.
De asemenea, profit de prezența domnului ministru pentru a merge împreună să îi premiem pe veteranii care au participat la punerea în funcțiune a primului hidroagregat al centralei hidroelectrice Stejaru. Astfel, marcăm în Neamț aniversarea a 60 de ani de la primul baraj de greutate de pe râurile interioare ale României.
Andrei Carabelea – candidatul PNL la primăria Municipiului Piatra Neamț
Sunt onorat să fiu aici alături de domnul ministru al Economiei care a vizitat trei companii nemțene care se descurcă, care fac față și care duc economia județului înainte. Motivul întârzierii de acum a fost cauzată și de fostul primar, care nu a ținut cont de cerințele oamenilor, ale antreprenorilor de pe strada Dumbravei care produc și țin niște locuri de muncă și care au cerut… un sens giratoriu. Noi am întârziat acum pentru că era blocată zona. Domnul primar nu a binevoit să răspundă acestei cerințe, deși e trafic fluent în zonă. Un sens giratoriu le-ar permite producătorilor să expedieze marfa în condiții mai bune.
Pe de altă parte, profit de tema acestei conferințe și am să vă spun că mi se pare că Dragoș Chitic și Ionel Arsene și-au dat mâna să ne țină în subdezvoltare în sărăcie și au manifestat indolență față de problemele oamenilor. Au promis fonduri europene și au oferit subdezvoltare. Potrivit datelor prezentate de INS, anual, județul Neamț pierde aproximativ 1.800 de oameni, din care peste 1.200 absolvenți. Sunt tineri în putere, care pleacă la studii (mai puțin de 5% se întorc înapoi), iar cei mai mulți pleacă peste hotare. Așa, ușor-ușor, o comunitate de stinge, pierde oameni, pierde șansa de a valorifica un potențial economic cu valoare adăugată. Atât eu, ca viitor primar al municipiului Piatra Neamț și Mugur Cozmanciuc ca viitor președinte al Consiliului Județean vrem să oprim acest fenomen. Avem proiecte și oportunități prin aducerea de fonduri europene pentru a face infuzie de capital în piața locală, care să vină în sprijinirea agenților economici. Vrem rezolvarea unor probleme de servicii sociale – din zona educației, a sănătății și serviciilor publice – în vederea creșterii unei zone de dezvoltare economică, a unui parc de inovare inteligentă. Le transmit pietrenilor și nemțenilor să lase resemnarea, să folosească indignarea, să voteze soluția liberală pentru Piatra Neamț și Neamț. Vă așteptăm la vot pe 27 septembrie!
Echipa de comunicare PNL Neamț