Mircea Beloiu, PNL Neamț: ”Seniorii liberali, alături de echipa lui George Lazăr”
O construcție de succes îmbină tinerețea și entuziasmul cu experiența. Iar noi, seniorii liberali, avem nu doar datoria, ci și obligația, să dăm credit tinerilor pregătiți și determinați.
George Lazăr, prefectul județului Neamț și secretar general al PNL, este un om echilibrat și un desăvârșit om de echipă. În perioada pandemiei a fost printre puținii care au ținut piept abuzurilor și nedreptăților. Departe de a-l fi îngenuncheat, provocările l-au călit. Asumat și hotărât, și-a manifestat sprijinul public pentru premierul Florin Cîțu.
Sunt doar câteva dintre argumentele care stau la baza deciziei seniorilor liberali nemțeni de a-l sprijini pentru funcția de președinte al PNL Neamț. Suntem convinși că, alături de Eugen Țapu-Nazare, actualul președinte interimar, George Lazăr va reuși să facă din PNL acea construcție solidă, capabilă să câștige alegerile, și să redea oamenilor încrederea în clasa politică.
Mircea Beloiu, consilier județean,
Președinte Organizația Pensionarilor și Vârstei a Treia a PNL Neamț