Mugur Cozmanciuc, candidatul PNL Neamț la președinția Consiliului Județean
Conducerea Partidului Național Liberal a validat joi, 16 iulie, desemnarea președintelui PNL Neamț Mugur Cozmanciuc drept candidatul PNL Neamț la președinția Consiliului Județean Neamț.
Validarea candidaturii a fost făcută prin vot deschis, de către membrii Biroului Politic Național.
”Este o onoare pentru mine să fiu desemnat candidat pentru președinția Consiliului Județean Neamț. Totodată, îmi dau seama că e vorba despre o responsabilitate mare, pentru că nu este vorba despre mine, ci despre nemțeni, despre cetățeni. Sper că activitatea mea politică, și nu numai, va fi o carte de vizită pentru a mă prezenta în fața cetățenilor. Nemțenii merită să aibă un președinte de Consiliu Județean care să le apere interesele, să pună în practică proiecte pentru ridicarea nivelului de trai. Îmi doresc să fac echipă alături de fiecare persoană care își dorește să lucrăm pentru cetățeni și pentru binele comunității”
Mugur Cozmanciuc este membru al Partidului Național Liberal din anul 1999.
”Ca liberal, am militat și voi milita de fiecare dată pentru valorile în care cred cu tărie: libertate, competiție, liberă inițiativă, proprietate privată, șanse egale, toleranță, diversitate. Toate acestea sub auspiciile unui stat de drept puternic, ce acționează în interesul cetățeanului. Începând cu anul 2012, am reprezentat interesele cetățenilor în calitate de secretar de stat în sectorul forestier, la Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, unde am susținut în mod constant noi măsuri de politică pentru protecția și dezvoltarea durabilă a mediului, cu un accent pe politicile forestiere, gestionarea apei și a energiei verzi. La sfârșitul anului 2016 am fost ales pentru un nou mandat de deputat, în județul Neamț. În perioada decembrie 2016 – septembrie 2018 am fost secretar al Camerei Deputaților. În prezent sunt președintele organizației PNL Neamț. Aici am construit o echipă puternică, determinată, alături de care am obținut rezultate importante pentru binele comunităților din Neamț. Printre acestea aș menționa eforturile constante pentru demararea proiectului Autostrăzii Unirii, câștigarea procesului prin care Cheile Bicazului rămân în județul Neamț, finalizarea DN15 și multe alte proiecte importante”, potrivit biografiei prezentată de Mugur Cozmanciuc.