Dental Alliance

Alegeri 2024

November 24, 2024

Mugur Cozmanciuc, președintele PNL Neamț: Guvernul continuă proiectele de investiții demarate prin PNDL

0

Guvernul condus de premierul PNL Florin Cîțu a alocat sumele necesare pentru continuarea mai multor proiecte de investiții din județul Neamț, care au fost demarate deja prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL).

Drept urmare, județului Neamț îi este alocată suma totală de 711.445.450,86 lei pentru modernizarea mai multor drumuri județene, unități de învățământ sau medicale, dar și altor proiecte, totul pentru dezvoltarea infrastructurii comunităților locale.

Așa cum am spus, modernizarea și dezvoltarea județului Neamț a fost și este o prioritate a Partidului Național Liberal. Le mulțumesc colegilor din Guvern pentru că au înțeles să acționeze și să aloce resursele necesare pentru îmbunătățirea vieții nemțenilor.

În cursul zilei de miercuri, 6 ianuarie, mai mulți primari din județul Neamț vor semna contractele adiționale în prezența prefectului județului Neamț George Lazăr, pentru a primi sumele necesare pentru următoarele proiecte:

Nr. crt. Denumirea unității administrativ- teritoriale Denumire obiectiv investiții Alocații de la bugetul de stat 2017-2020 (lei)
TOTAL     711.445.450,86
1 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Pavilion secții medicale din cadrul Spitalului Județean de Urgență Neamț 51.055.425,00
2 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Supraetajare corp B1 – Spații destinate personalului medical 6.294.481,00
3 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Consolidare DJ 280 Bâra-Stănița, km.21+830-25+300, 29+000-29+343 7.809.515,87
4 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Consolidare DJ 155F , km 12+000-32+000 29.588.887,00
5 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Modernizare DJ 127 limită jud. Harghita – Bicazu Ardelean – Bicaz Chei – Dămuc – Limită jud. Harghita, km 10+400-16+563 2.438.278,72
6 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Modernizare DJ 155B Bodești – Urecheni – Drăgănești, km 9+500-11+500; 17+000-19+250 4.659.998,05
7 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Modernizare DJ 155I Târgu Neamț -Bârgăuani – Români – Siliștea km. 28+871-31+000 1.426.460,13
8 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Modernizare DJ 155L Ghindăoani – Grumăzești km 0+000-8+595 4.345.510,00
9 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Modernizare DJ 155M Târpești – Țolici, km. 3+250-4+868 3.340.393,41
10 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Modernizare DJ 157H Girov – Dochia – Itrinești, km 2+800-9+000 1.413.983,16
11 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Modernizare DJ 209B Mălini-Stânișoara-Borca, km. 44+000-51+000 15.412.368,00
12 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Modernizare DJ 280 Stănița-Chicerea, km. 29+343-33+140 2.178.819,38
13 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Modernizare DJ 127A , km 5+000-10+400 26.043.714,00
14 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Modernizare DJ 155B , km 6+000-9+500 18.482.681,00
15 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Modernizare DJ 155G , km 3+100 – 7+400 11.774.627,00
16 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Modernizare DJ 157H , km 14+000-17+500 10.531.243,00
17 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Modernizare DJ 207A , km 16+000-17+000 3.193.408,00
18 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Modernizare DJ 207D , km 1+250-6+800 14.103.935,00
19 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Modernizare DJ 208P, km 1+850-8+471 16.741.634,00
20 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Modernizare DJ 209B , km 33+600-44+000 38.221.941,00
21 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Reabilitare și modernizare DJ 157C DN 15 (Viișoara) – Scăricica – Bisericani – Sanatoriul Bisericani, km. 0+000-6+615 16.020.334,00
22 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Modernizare pod pe DJ 155B km 8+300 peste pârâul Țolici, localitatea Țolici 565.145,00
23 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Modernizare pod pe DJ 155B km 8+700 peste pârâul Țolici, localitatea Țolici 741.030,00
24 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Modernizare pod pe DJ 155G , km11+583, localitatea Cârligi, comuna Ștefan cel Mare 965.645,00
25 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Modernizare pod pe DJ 157F DN 15B-Mănăstirea Sihăstria de la km 0+ 883, peste pârâul Secu, comuna Vânători Neamț 860.690,00
26 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Modernizare pod pe DJ 157F, km 6+950, peste pârâul Alb-Negru, localitatea Secu 637.228,00
27 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Modernizare pod pe DJ 157F, km 7+650, Mănăstirea Sihăstria 637.228,00
28 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Modernizare pod pe DJ 157G , km 5+750, peste pârâul Sărata, comuna Răucești 860.690,00
29 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Reabilitare pod pe DJ 155F km 33+935, peste râul Izvoru Muntelui, orașul Bicaz 738.147,00
30 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Reabilitare pod pe DJ 155F km 34+410 peste râul Furcituri, comuna Izvorul Muntelui 745.356,00
31 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Reabilitare pod pe DJ 155F km 36+505 peste râul Izvoru Muntelui, orașul Bicaz 744.635,00
32 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Reabilitare pod pe DJ 155F km 37+560, peste râul Izvoru Muntelui, orașul Bicaz 740.310,00
33 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Reabilitare pod pe DJ 155I , km 19+317 peste pârâul Rădeanca, localitatea Păstrăveni 1.727.142,00
34 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Reabilitare pod pe DJ 155J km 0+150, peste pârâul Topolița, în comuna Grumăzești 4.218.374,00
35 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Reabilitare pod pe DJ 155J km 2+638, peste pârâul Netezi, comuna Grumăzești 2.426.215,00
36 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Reabilitare pod pe DJ 155M km 3+213, peste pârâul Curechiștea, comuna Petricani 396.540,00
37 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Reabilitare pod pe DJ 155M km 3+445, peste pârâul Țolici, comuna Petricani 1.265.227,00
38 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Reabilitare pod pe DJ 155P, km 1+265, peste pârâul Valea Albă, localitatea Războieni 1.150.468,00
39 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Reabilitare pod pe DJ 156A , km 27+105, în comuna Tazlău 747.879,00
40 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Reabilitare pod pe DJ 156C km 4+063 peste pârâul Boștinar, comuna Tazlău 773.902,00
41 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Reabilitare pod pe DJ 157 I km 3+075, peste râul Ruginoasa 437.280,00
42 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Reabilitare pod pe DJ 159 , peste pârâul Bârlad, km 42+625, comuna Valea Ursului 245.000,00
43 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Reabilitare pod pe DJ 159 , peste pârâul Bozianca, km 49+695, comuna Bozieni 632.000,00
44 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Reabilitare pod pe DJ 159B , km 2+576, peste pârâul Mărmureanca, comuna Bahna 241.000,00
45 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Reabilitare pod pe DJ 159B , km 3+784, peste pârâul Turbata, comuna Bahna 262.900,00
46 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Reabilitare pod pe DJ 207 A km 6+183, peste râul Descărcare la Luțca 381.130,00
47 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Reabilitare pod pe DJ 207 A km 6+591, peste râul Siret, la Luțca 5.999.305,00
48 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Reabilitare pod pe DJ 207A km 8+884, peste râul Sagna 357.320,00
49 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Reabilitare pod pe DJ 209B km 48+248, peste râul Sabasa, comuna Borca 561.753,00
50 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Reabilitare pod pe DJ 209B, peste râul Sabasa, km 47+205, comuna Borca 297.745,00
51 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Reabilitare pod pe DJ 209B, peste râul Sabasa, km 48+900, comuna Borca 284.456,00
52 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Reabilitare pod pe DJ 209B, peste râul Sabasa, km 49+150, peste râul Sabasa, comuna Borca 580.408,00
53 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Reabilitare pod pe DJ 280, peste râul Chicerea, km 32+126, comuna Stănița 265.165,00
54 Judeţul Neamţ prin Consiliul Judeţean Neamţ Reabilitare pod pe DJ 280, peste râul Pricopului, km 27+041 comuna Stănița  381.140,00
55 Municipiul Piatra-Neamţ Grădiniță cu 12 grupe și program prelungit -cartier Speranța 2.256.200,00
56 Municipiul Piatra-Neamţ Școala cu 10 clase – cartier Speranța 2.218.772,00
57 Municipiul Piatra-Neamţ Modernizare strada Mărţişor 118.458,00
58 Municipiul Roman Canalizare menajera str. Nicolae Bălcescu și I.L. Caragiale și Canalizare pluvială str. Nicolae Bălcescu, Avram Iancu, Fdt. Crișan și I.L. Caragiale 2.115.439,33
59 Oraș Bicaz Îmbrăcăminte asfaltică ușoară pe strada Bistriței 905.521,31
60 Oraş Bicaz Modernizare rețea stradală și pod din beton armat peste râul Bicaz 6.388.635,00
61 Oraş Roznov Construire grădiniță cu program prelungit 1.304.571,00
62 Oraş Roznov Construire pod cu o deschidere în satul Chintinici 3.903.200,00
63 Oraş Roznov Extindere școala generală nr. 1 în satul Slobozia 644.683,00
64 Oraş Târgu Neamţ Reabilitare și dotare Creșă nr. 1 1.487.947,00
65 Oraş Târgu Neamţ Reabilitare corp principal și dotare cu echipament și mobilier- Colegiul Național Ștefan cel Mare 2.427.185,00
66 Bahna Modernizare drum de interes local 6.372.272,00
67 Bârgăuani Construire pod din beton armat în sat Vlădiceni 1.004.086,00
68 Bicaz-Chei Extinderea, reabilitarea, modernizarea și dotarea școlii nr. 1 2.885.752,00
69 Bicaz-Chei Extinderea, modernizarea și dotarea dispensarului uman 2.475.124,00
70 Bicazu Ardelean Modernizare străzi și drumuri de interes local din intravilanul comunei 3.643.780,00
71 Bâra Reabilitare școlii cu clasele I-VIII-corp C, sat Bâra 1.265.807,36
72 Bâra Modernizarea unor drumuri de interes local 4.715.892,00
73 Boghicea Înființarea sistemului de alimentare cu apă 10.380.998,00
74 Boghicea Construire grădiniță cu program normal în satul Slobozia 1.695.364,00
75 Boghicea Reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea școlii 2.573.915,00
76 Borca Construire corp clădire ateliere și săli de curs ale școlii profesionale din cadrul liceului Mihail Sadoveanu 1.025.996,24
77 Borca Construire dispensar uman doctor Radu Manea 1.446.537,00
78 Borleşti Reabilitarea, extinderea și dotarea funcțională a spațiului educațional aparținând Școlii Gimnaziale 5.157.344,00
79 Boteşti Modernizarea unor drumuri de interes local 4.018.282,00
80 Bozieni Extinderea rețelei de alimentare cu apă și de canalizare 10.336.815,00
81 Brusturi Modernizarea școlii gimnaziale „Ieremia Irimescu” 549.872,00
82 Brusturi Dispensar uman, sat Poiana 720.000,00
83 Cândeşti Îmbunătățirea infrastructurii rutiere locale prin modernizarea străzii Bisericii, a străzii Pe Vale, a străzii Școlii și a drumului comunal DC203 din satele Cândești și Bărcănești 5.819.100,00
84 Ceahlău Înființarea rețelei de canalizare și a stației de epurare a apelor uzate în satele Ceahlău și Bistricioara 8.976.682,00
85 Cordun Modernizarea unor drumuri de interes local 8.243.538,66
86 Costişa Modernizarea unor străzi 9.277.042,33
87 Dămuc Modernizarea infrastructurii rutiere din comuna Damuc: DC205, strada Scursurii, strada Huisurez 4.906.882,00
88 Dămuc Reabilitarea și modernizarea școlii cu clasele I-VIII, Huisurez 882.659,00
89 Dobreni Extinderea și modernizarea dispensarului uman 589.060,00
90 Dobreni Modernizarea unor drumuri locale 7.602.525,00
91 Dobreni Pod peste pârâul Horaița 604.733,00
92 Dochia Modernizarea sistemului de iluminat public 498.465,85
93 Doljeşti Extinderea, modernizarea și dotarea dispensarului 1.128.164,00
94 Doljeşti Reabilitarea și modernizarea școlii din satul Buruienești 1.132.281,00
95 Dragomireşti Reabilitarea DC31 Unghi-Hlăpești 8.297.218,00
96 Drăgăneşti Construirea unui dispensar uman 1.446.537,00
97 Drăgăneşti Modernizarea unor drumuri de interes local 7.442.931,00
98 Dulceşti Reabilitarea grădiniței din satul Dulcești 1.285.580,00
99 Farcaşa Modernizarea unor drumuri de interes local 7.324.469,00
100 Gârcina Modernizare, reabilitare și dotări grădiniță cu program redus Episcop Melchisedec Ștefănescu 1.113.550,00
101 Gârcina Pod acces Mănăstirea Almaș, calamitat în urma fenomenelor hidrometeorologice periculoase din anul 2010 760.799,00
102 Gherăeşti Modernizarea unor drumuri de interes local 5.429.716,00
103 Girov Reabilitarea școlii gimnaziale prof. Gheorghe Dumitreasa 1.542.570,00
104 Grinţieş Extinderea rețelelor de alimentare cu apă și de canalizare 14.289.600,00
105 Grinţieş Modernizarea și construirea de poduri și podețe 4.990.562,00
106 Grumăzeşti Modernizarea unor drumuri de interes local 13.602.357,00
107 Hangu Modernizarea drumurilor DC 146, km 3+600-5+700 și DC 149 km 2+650-4+000 7.992.461,58
108 Ion Creangă Extinderea alimentării cu apă și extinderea rețelei de canalizare 14.168.167,00
109 Mărgineni Modernizarea unor drumuri vicinale 5.320.120,00
110 Moldoveni Extinderea rețelei de alimentare cu apă și canalizare din satul Hociungi 7.864.040,00
111 Negreşti Grădiniță cu patru săli de clasă 570.868,00
112 Negreşti Modernizarea unor drumuri locale 4.491.366,00
113 Oniceni Înființarea sistemului de alimentare cu apă din satele Solca și Pietrosu, înființarea sistemului de canalizare a apelor uzate din satele Oniceni, Valea Enei, Linșești și Lunca 10.484.699,00
114 Oniceni Reabilitarea școlii gimnaziale comunale 1.150.000,00
115 Oniceni Reabilitarea școlii gimnaziale Solca 950.000,00
116 Oniceni Reabilitarea scolii primare Pietrosu 935.000,00
117 Oniceni Reabilitarea scolii primara Valea Enei 750.000,00
118 Păstrăveni Reabilitarea, modernizarea și extinderea podurilor 779.436,00
119 Pânceşti Înființarea rețelei de canalizare și a stației de epurare a apelor uzate, înființarea sistemului de alimentare cu apă în satul Pâncești 11.373.874,00
120 Pânceşti Construirea unui dispensar uman în satul Pâncești 521.220,00
121 Pângăraţi Pod peste pârâul Oanțu 313.018,75
122 Petricani Reabilitarea școlii nr. 2, sat Țolici  660.000,00
123 Piatra Şoimului Modernizarea unor drumuri de interes local și a podului din beton armat, sat Poieni 5.574.208,00
124 Podoleni Construirea unei grădinițe cu patru grupe 1.156.429,00
125 Poiana Teiului Modernizarea unor drumuri de interes local 4.430.115,47
126 Poienari Extindere rețelei de alimentare cu apă și a rețelei de canalizare pentru apele uzate menajere 10.546.417,00
127 Răuceşti Reabilitarea, modernizarea și extinderea clădirii Liceul tehnologic din Oglinzi 1.479.447,61
128 Războieni Modernizarea unor drumuri locale 4.990.107,00
129 Războieni Extinderea și modernizarea școlii gimnaziale “Constantin Virgil Gheorghiu” 950.000,00
130 Rediu Reabilitarea școlii cu clasele I-IV din satul Socea 798.112,10
131 Români Modernizarea infrastructurii rutiere 5.713.415,00
132 Ruginoasa Modernizarea și extinderea corpului A al școlii gimnaziale “Nicolae Apostol” din satul Ruginoasa 2.950.422,00
133 Sagna Modernizarea unor drumuri comunale și sătești 4.829.984,00
134 Săbăoani Construirea unui dispensar uman în satul Săbăoani 1.976.854,00
135 Secuieni Reabilitarea, modernizarea și dotarea dispensarului medical din satul Secuieni 666.132,00
136 Secuieni Reabilitarea DC87, Secuieni-Butnărești, km 0+000.00-km 3+664 2.164.497,00
137 Stăniţa Modernizarea unor drumuri de interes local 8.428.970,00
138 Ştefan cel Mare Modernizarea unor drumuri comunale și sătești 8.572.773,00
139 Tarcău Grădiniță cu program normal 1.477.984,18
140 Tarcău Reabilitarea și modernizarea școlii din satul Straja 417.700,00
141 Taşca Înființarea rețelei de ape uzate 4.938.894,00
142 Taşca Reabilitarea, extinderea, modernizarea și dotarea grădiniței din satul Tașca 815.128,00
143 Taşca Extinderea, modernizarea și dotarea dispensarului 1.117.209,00
144 Tazlău Modernizarea rețelei stradale și realizarea podului din beton armat peste râul Tazlău, în satul Tazlău 3.994.164,00
145 Tămăşeni Modernizarea și extinderea școlii gimnaziale 1.606.695,83
146 Timişeşti Construirea unei grădinițe cu program prelungit 2.087.064,00
147 Timişeşti Reabilitarea și modernizarea dispensarului uman 2.930.195,00
148 Timişeşti Modernizarea unor drumuri locale din satul Dumbrava 4.923.930,00
149 Timişeşti Reabilitarea podului peste râul Ozana, în satul Dumbrava 545.020,00
150 Timişeşti Reabilitarea sediului primăriei 503.370,00
151 Ţibucani Modernizarea unor străzi rurale 3.726.240,00
152 Urecheni Modernizarea unor drumuri comunale și sătești din satele Urecheni și Ingărești 6.659.361,00
153 Văleni Înființarea sistemului de alimentare cu apă și a unui sistem de canalizare a apelor uzate în satul Văleni 10.495.207,00
154 Văleni Continuarea lucrărilor de reabilitare și modernizare a școlii cu clasele I-VIII, din satul Văleni 2.920.356,54
155 Vânători-Neamţ Poduri din beton armat 2.982.919,00
156 Zăneşti Modernizarea infrastructurii rutiere 7.580.300,00

 

 

 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.