Dental Alliance

Municipiul Roman începe o nouă relație de prietenie și colaborare cu Samothraki, un important oraș – insulă din Marea Egee!

0
YRY Residence

În perioada sărbătorilor Pascale, am fost prezent în localitatea Samothraki din Grecia, acolo unde am semnat Pactul de înfrățire între municipiul Roman și acest oraș insular deosebit. A fost ultimul demers în vederea stabilirii unei relații oficiale cu această comunitate aflată într-o țară atât de frumoasă și importantă, după ce în luna noiembrie a anului trecut, am semnat la București, Pactul de amiciție premergător.
La acest moment cu o deosebită încărcătură emoțională, important din punct de vedere al relațiilor bilaterale, alături de mine s-au aflat domnul deputat Laurențiu Dan Leoreanu și domnul Dan Dimitriu – președintele Uniunii Elene din municipiul Roman, cărora țin să le mulțumesc într-un mod deosebit.
De asemenea, îi mulțumesc domnului Nikolaos Galatoumos – primarul localității Samothraki, doamnei Sonia Vasiliadou – Preşedinte al Consiliului Municipal din Samothraki și întregii echipe pentru ospitalitatea și experiența trăită.
Această înfrățire nu este doar o formalitate, ci este un pas important pentru consolidarea relațiilor dintre cele două orașe și, de asemenea, un pas important pentru a dezvolta și consolida relațiile dintre țările noastre. Este o rampă de lansare a unor oportunități de colaborare, de schimb de experiențe și de dezvoltare a turismului și a economiei.

Urmăriți-ne pe Google News

Ca orice instituție media locală, și Roman24.ro supraviețuiește pe baza reclamelor afișate pe site, sau a contractelor publicitare. Alege să susții activitatea Roman24 printr-o donație folosind butonul de mai jos





Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Share via
Copy link
Powered by Social Snap