Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

NEAMȚ ART FESTIVAL ADUCE CONCERTE, LANSĂRI DE CARTE, EXPOZIȚII, ATELIERE ȘI DEMONSTRAȚII ARTISTICE ȘI SPORTIVE

0

În organizarea Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț, se va desfășura, între 1 și 3 septembrie 2023, ediția a IV-a a Neamț Art Festival.
Proiect demarat în 2020, Neamt Art Festival este un spațiu deschis culturii și activităților social creative. Prin intermediul acestui amplu eveniment vor fi aduse în centrul istoric al urbei ateliere de caligrafie (coordonator, Gabriela Zamă), de împletituri din sfoară (coordonator, Elena Ciocârlan), de pictură decorativă pe lemn (coordonatori, artiștii plastici Radu Macavei și Cristian Bistriceanu), de modelaj lut (coordonator, meșterul popular Ionela Lungu). Cu excepția atelierului de caligrafie, care va avea loc doar pe 1 septembrie (ora 16), toate celelalte ateliere se vor desfășura în fiecare dintre cele trei zile ale Neamț Art Festival, începând cu ora 17, în spații special amenajate pe platoul Curții Domnești.
Participarea la oricare dintre ateliere este gratuită, în limita locurilor disponibile stabilite de coordonatori.
În programul Neamț Art Festival, ediția a IV-a, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” a programat și o serie de demonstrații artistice și sportive. Vineri, 1 septembrie, programul demonstrativ va fi coordonat de coregrafa Anda Maria Acristinei, cea care va invita publicul prezent la Curtea Domnească să danseze pe ritmuri de vals și de dans tradițional grecesc. Sâmbătă, 2 septembrie, nemțenii vor avea parte de programe demonstrative de zumba, cu Bazil (ora 17.00) și de tango, cu „Tango Conect Piatra-Neamț” (ora 18). Programul demonstrațiilor va fi încheiat duminică, 3 septembrie, de Asociația „Club Sportiv «Musashi Ju Jitsu»” Piatra-Neamț (ora 18).
În tradiția evenimentelor proiectului Neamț Art Festival, serile sunt dedicate evenimentelor artistice. Prima seară a ediției a patra va aparține celor de la Proiect Dacika. Concertul artistului Mihai Toma, inițiatorul și promotorul Proiectului Dacika, va fi deschis, de la ora 19, cu Gala Bijuteriilor, eveniment realizat în colaborare cu  Loja Pasionaților de Mărgele. Seara se va încheia cu spectacolul „Eclipsis Solis”, o producție originală de teatru și foc, pusă în scenă de trupa „Amor Flammis”.
Sâmbătă, 2 septembrie 2023, va avea loc la Curtea Domnească, de la ora 16:00, vernisajul expoziţiei de pictură a artiştilor basarabeni, membri ai Uniunii Artiştilor Plastici din Republica Moldova
Concertul serii va fi susținut de Orchestra Municipală „Camerata Chişinău”, avându-i solişti pe Natalia Tanasiiciuc, Igor Ţurcanu, Igor Podgoreanu.
A treia zi a Neamț Art Festival 2023 va fi deschisă pe 3 septembrie, la Muzeul de Artă Piatra-Neamţ (ora 11:00), de Şezătoarea Basarabiei, eveniment care cuprinde expoziţia „Cămaşa cu altiţă din Republica Moldova”, autor Olesea Enache. Va urma, în același loc, de la ora 12:00, evenimentul lansării cărţilor „Retorica vestimentară, cămaşa cu altiţă” și „Creatori, purtători şi admiratori ai costumului tradiţional din secolul al XX-lea”, ambele avându-le drept autoare pe Varvara Buzilă.
Concertul ultimei seri de la Neamț Art Festival va aparține celebrei trupe din Basarabia, Lupii lui Calancea (ora 19:00, platoul Curții Domnești).

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.