Nemțean de 20 de ani prins la volan sub influența drogurilor
La data de 26 septembrie a.c., în jurul orei 17:20, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe bulevardul Dacia, au procedat la oprirea în trafic a unui autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din Piatra-Neamț. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul din dotare, reieșind indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor interzise.
Menționăm că aceasta nu prezintă probă în dosarul penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.