Nemțean reținut pentru furt. Ce sfaturi dau polițiștii, ca să nu deveniți victimă
La data de 7 septembrie a.c., în jurul orei 17.00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați de către o femeie, de 43 de ani, din Târgu-Neamț, cu privire la faptul că a fost victima infracțiunii de furt. Investigațiile efectuate de polițiști au relevat faptul că, în cursul aceleiași zile, în jurul orei 11.00, în timp ce persoana vătămată se afla în incinta unui supermarket din Târgu-Neamț, un bărbat, de 39 de ani, din Târgu-Neamț, a profitat de neatenția acesteia, sustrăgându-i un portofel, în care se afla suma de aproximativ 1.000 euro, 950 lei, carduri bancare și documente personale.
Bărbatul a fost identificat de polițiști, în localitatea Brusturi, din prejudiciul în cauză fiind recuperată suma de 950 de lei, cardurile bancare si documentele personale, care au fost restituite persoanei vătămate. Persoana în cauză a fost condusă la sediul poliției, pentru audieri, iar în urma documentării activității infracționale, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
***
Centrele comerciale, în care atenția este orientată spre lista de cumpărături, pot constitui un mediu prielnic pentru săvârșirea de infracțiuni. Specificul furturilor din buzunare constă în faptul că locul de acțiune este un spațiu restrâns, de regulă favorizat de aglomerație și de neatenție. Aveți grijă la buzunar, oriunde v-ați afla! Prevenirea nu vă costă nimic, ignoranța vă costă totul!
-nu purtați portofelul în buzunarul din spate al pantalonilor;
-țineți geanta în fată, protejând-o cu mâna;
-păstrați portofelul și banii în buzunarul interior și asigurați-l cu nasturi sau fermoar. Un buzunar bine asigurat descurajează hoții!
-în spatii aglomerate (piețe, gări, magazine) fiți mai vigilenți ca de obicei;
-când faceți diferite plăti sau cumpărături, nu vă afișați ostentativ cu toți banii;
-acordați o mai mare atenție poșetei decât sacoșelor de cumpărături;
-urmăriți cu atenție persoanele care transportă „întâmplător” obiecte de îmbrăcăminte sau sacoșe goale în mână. Un hoț se folosește de astfel de obiecte când operează ca să-și ascundă mâna de privirile străine;
-evitați să vorbiți la telefon în locuri aglomerate sau mijloace de transport! Acest lucru nu doar vă distrage atenția, dar vă tine o mână ocupată!
Nu ezitați să luați atitudine atunci când sunteți martorul unei infracțiuni și apelați în cel mai scurt timp numărul 112!