Nemțeni prinși la braconaj cinegetic: armele erau în regulă, dar nu și autorizația de vânătoare
La data de 8 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Neamț împreună cu reprezentanţi din cadrul A.V.P.S. Zimbrul Târgu-Neamţ au acționat, pe raza fondului cinegetic Drăgănești, pentru prevenirea braconajului cinegetic. Cu această ocazie, polițiștii au identificat două persoane, cu vârste de 42 și 44 de ani, din Urecheni și Târgu-Neamț, care aveau asupra lor două arme letale de vânătoare şi muniţia aferentă, deţinute legal, însă autorizația de vânătoare nu era completată corespunzător.
În cauză, polițiștii au întocmit dosarul penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj cinegetic, obiectele şi documentele găsite asupra acestora fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.