Noi președinți la organizațiile PNL Roznov și Răucești
Biroul Politic Județean PNL Neamț a decis dizolvarea Birourilor Politice ale organizațiilor PNL Roznov și Răucești. Totodată, s-a decis ca Daniel Vasiliu să fie numit președinte interimar la PNL Roznov, iar Mihai Stoica să fie președinte interimar la PNL Răucești.
Obiectivul asumat al noilor președinți este pregătirea celor două organizații pentru alegerile prezidențiale și locale, dar și obținerea victoriei pentru PNL în cele două comune.
”Le mulțumesc colegilor din Biroul Politic Județean pentru încrederea acordată. Este o responsabilitate pe care mi-am asumat-o pentru că am colaborat bine cu echipa liberală de la Roznov. Sunt convins că o vom face și pe viitor și vom obține votul de încredere al nemțenilor din Roznov, pentru a câștiga alegerile prezidențiale și pe cele locale. Îi aștept în echipă pe toți cei care își doresc să se implice în bunul mers al comunității și al țării”, a declarat Daniel Vasiliu, noul președinte interimar al organizației PNL Roznov.
”Mă voi concentra pe obiectivele care au fost stabilite: câștigarea alegerilor prezidențiale și ale alegerilor locale. Va fi o muncă de echipă, dar sunt convins că cetățenii vor vedea că avem soluții și ne vor acorda votul de încredere”, a declarat Mihai Stoica, noul președinte interimar al organizației PNL Răucești.