Noi reguli la intrarea în România. Carantină 14 zile pentru persoanele care vin din țările galbene
Se schimbă total regulile pentru cei care vin din ţările în care trăiesc milioane de români. După cinci săptămâni, a fost aprobată o nouă listă cu statele pentru care se impune carantina la intrarea în România. Printre statele cu risc epidemiologic ridicat se numără, de astazi, Franţa, Spania sau Marea Britanie.
Spania este acum toată galbenă. La fel şi Franţa, Marea Britanie, Ungaria, Cehia, Olanda şi Belgia.
Pentru românii care locuiesc în străinătate, vestea a venit ca un trăsnet. Andreea stă în Spania şi peste două săptămâni plănuia să vină în ţară. Acum, însă şi-ar petrece tot concediul în carantină.
Carantină obligatorie pentru persoanele care vin din țările galbene
Pentru cei care vin în România din statele galbene, carantina este obligatorie timp de 14 zile. Pot ieşi însă din autoizolare după zece zile, dacă s-au testat pentru COVID-19 în a 8a zi de carantină, iar rezultatul e negativ.
Există o excepţie. Nu trebuie să se carantineze cei care stau în România mai puţin de trei zile şi au un test Covid negativ, realizat cu 48 de ore înainte de intrarea în ţară. Măsura a fost criticată de lucrătorii din turism, pentru că nu a venit însoţită şi de măsurile de aplicare ale deciziei.
Din Uniunea Europeană, România este printre ultimele state care înăspreşte condiţiile de călătorie. Asta deşi cel de-al doilea val a pus stăpânire pe continent de aproximativ o lună.