Dental Alliance

Noi reguli pentru poliţişti şi pentru suspecţii care opun rezistenţă în timpul legitimării din ianuarie 2020

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Poliţiştii români şi suspecţii care opun rezistenţă în timpul legitimării vor avea noi reguli, potrivit unor modificări la legea ordinii şi siguranţei publice care vor intra în vigoare la sfârşitul lunii ianuarie 2020.

Modificările la legea siguranţei publice oferă noi puteri poliţiştilor în momentul legitimării unor suspecţi, după modelul american.

Astfel, poliţistul va fi îndreptățit să solicite persoanei care face obiectul legitimării să țină mâinile la vedere și, după caz, să renunțe temporar la mijloacele ce pot fi folosite pentru un atac armat.

“Polițistul este îndreptățit să solicite persoanei care face obiectul controlului corporal să adopte o poziție inofensivă, ce permite realizarea efectivă și în siguranță a acestui control.

Prin poziție inofensivă se înțelege:

b) depărtarea picioarelor;

c) adoptarea poziției șezut;

d) adoptarea poziției culcat;

e) altă poziție a corpului, care previne săvârșirea unei acțiuni violente îndreptate împotriva polițistului și respectă demnitatea umană”, se arată în noua lege a siguranţei publice.

Totuşi, aceste modificări nu reprezintă altceva decât o aliniere la modelul american şi european şi oferă o mai mare siguranţă poliţiştilor în cazul unor atacuri.

“Solicitarea de a adopta o poziție inofensivă trebuie să fie adecvată pericolului pe care îl poate reprezenta persoana și să nu depășească nevoile reale pentru atingerea scopului intervenției. Se interzice solicitarea adoptării poziției șezut sau culcat în cazul femeilor cu semne vizibile de sarcină, persoanelor cu semne vizibile ale unei dizabilități și copiilor.

Prin atac armat se înțelege atacul săvârșit de o persoană cu o armă de foc sau cu obiecte, dispozitive, substanțe sau animale ce pot pune în pericol viața, sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor.

Se prezumă intenția săvârșirii unei acțiuni violente îndreptate împotriva polițistului fapta persoanei de a se apropia de acesta după ce, în prealabil, a fost avertizată prin cuvintele: Poliția, stai! – Nu te apropia! ori de a nu se conforma solicitărilor polițistului, referitoare la renunțarea temporară la mijloacele ce pot fi folosite pentru un atac armat”, se mai arată în noua lege a siguranţei publice.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.