Dental Alliance
April 26, 2024

NOUĂ VÂNĂTOARE A MUNCII LA NEGRU

Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Începând cu jumătatea lunii iunie și până la sfârșitul sezonului estival, Inspectoratul Teritorial de Muncă desfășoară o amplă campanie de combatere a muncii la negru în rândul angajatorilor și angajaților. Obiectivele acestei campanii sunt legate de conștientizarea atât a angajatorilor, cât și a angajaților, despre riscurile muncii la negru și consecințele socio-economice grave ale acestor practici ilegale.

Grupul țintă al acestei noi campanii de combatere a muncii la negru îl constituie angajatorii din domeniul construcțiilor, agriculturii, exploatarea și industrializarea lemnului, industria textilă, comerț și prestări servicii, dar mai ales de alimentație publică.

Printre angajații predispuși să accepte munca fără forme legale se numără în primul rând persoanele fără pregătire profesională, cele cu un nivel de educație scăzut, persoanele din zonele izolate geografic, tinerii și copiii care nu cunosc consecințele muncii la negru, mai ales pe termen lung și amenzile usturătoare care se aplică celor care încalcă legea.

Inspectoratul Teritorial de Muncă desfășoară periodic asemenea campanii, atrăgând atenția că amenzile, în cazul muncii la negru, pot ajunge între 10-20 mii lei de persoană, atât pentru angajatori, cât și pentru angajați.