Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

Nume care se sărbătoresc de Sfânta Parascheva. Cui trebuie să urezi “La mulți ani”

0

Trebuie să știi ce nume care se sărbătoresc de Sfânta Parascheva, pentru a ști cui să-i urezi „La mulți ani”, pe data de 14 octombrie. Preacuvioasa Parascheva este prăznuită anul acesta vineri, pe data de 14 octombrie, când la racla sa din Iași vor veni zeci de mii de pelerini din toată țara. Este ocrotitoarea Moldovei, dar și a celor care îi poartă numele. Vedeți mai jos care sunt aceștia.

Nume care se sărbătoresc de Sfânta Parascheva

Așadar, pe data de 14 octombrie este prăznuită Sfânta Parascheva, iar zeci de mii de oameni se vor afla la Iași, pentru a se ruga la racla Preacuvioasei, chiar de ziua ei. Dincolo de însemnătatea religioasă a zilei, 14 octombrie este prilej de sărbătoare și pentru foarte mulți români care poartă numele Sfintei Parascheva. Puteți trimite mesaje și felicitări rudelor și prietenilor care poartă numele de Parascheva, Paraschiv, Chiva, Chivuța, Vuța, Pachita, Paraschita, Parastita, Petcu, Parasca, Chivu, Paraschivița și Parascovea.

Dar ce semnificație are numele de Parascheva? Ei bine, acesta vine din limba greacă și înseamnă „vineri”. De aceea, în România, Sfânta Cuvioasă Parascheva mai este cunoscută drept „Sfânta Vineri”. Se spune că cei care poartă numele Sfintei Parascheva sunt protejați chiar de Preacuviosa.

Nume care se sarbatoresc de Sfanta Parascheva
Nume care se sarbatoresc de Sfanta Parascheva

Cine a fost Sfânta Parascheva

Dar cine a fost Sfânta Cuvioasă Parascheva? Ei bine, s-a născut în anul 1025, în Epivat, aproape de Constantinopol, într-o familie înstărită. Tatăl ei a fost administrator al localității, în timp ce mama ei a fost o creștină cu frică de Dumnezeu.

De mică a fost foarte credincioasă și ascultând cuvântul Domnului, a decis să lase totul în urmă și să se retragă în pustietate pentru a-și petrece timpul în post și rugăciune, însă nu înainte de a-și dona întreaga avere moștenită de la părinți. După ani în care a cutreierat lumea, încărcându-se cu har chiar și în țara sfântă, un înger i s-a arătat și i-a spus să se întoarcă în orașul său natal. Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a întors în Epivat, însă la vârsta de 25 de ani a murit, fiind înmormântată ca o străină, pe malul mării.

Trupul său a fost descoperit atunci când marea a adus la mal trupul unui marinar, iar trecătorii au decis să-l înmormânteze creștinește. Când au săpat însă groapa au dat de trupul neputrezit și plin de mireasmă dumnezeiască al Sfintei Parascheva. Cu toate acestea, l-au pus în groapă și pe marinar. În acea noapte, unul dintre cei care au îngropat trupul marinarului, dar și o altă femeie, au avut același vis. O împărăteasă le-a cerut să mute trupul Sfintei Parascheva din acel mormânt. Amândoi au povestit visul oamenilor, iar Sfânta Parascheva a devenit cunoscută tuturor, fiind cinstită de atunci așa cum merită.

Ce este interzis să se dea de pomană de Sfânta Parascheva

14 octombrie este zi cu cruce roșie în calendar, așadar nu se spală și nu se coase. Fiind o zi de vineri, se poate da de pomană celor morți, însă cu o condiție. Să nu se împartă decât alimente de post. Cu toate acestea, nu se dau de pomană azi nuci, castraveți, pepene roșu sau poame în formă de cruce, aceste alimente fiind interzise în această zi de sărbătoare.

Se spune că este bine ca în această zi să se împartă pentru sufletele celor trecuți în neființă vin, must, pâine și grâu nou. În această zi este bine să fie pomeniți și cei care au murit fără lumânare, dar și cei care au trecut în neființă cu mare durere în suflet.

Rugăciune către Sfânta Parascheva

„Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis și s-a făcut toată făptura, nu întoarce fața Ta de la noi păcătoșii, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică și înfri­co­șă­toare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre, ce în toată ziua, nenumărate, cu ne­so­co­tință le săvârșim. Noi suntem păcătoși, ne­treb­nici și plini de răutate; iar Tu ești izvorul vieții și al milostivirii. Nu ne lăsa, Doamne! Nu trece rugăciunea noastră, a păcătoșilor, nici ne răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci pentru că nu suntem vrednici a câștiga mi­los­tivirea prin sârguința cea de toate zilele, dă­ruiește-ne-o Tu ca un îndurat mult-Milostiv.

Doamne, pentru rugăciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, dăruiește-ne nouă sănătate și viață ferită de toată răutatea și ne întărește cu Duhul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor, cu bucurie să slăvim prea­sfânt numele Tău în veci. Amin”.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.