Dental Alliance
April 16, 2024

Nunți cu zeci de invitați întrerupte de polițiști. Banii de dar s-au dus în conturile statului

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

În ultimele 24 de ore, structurile teritoriale ale M.A.I. au continuat acțiunile desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, sub autoritatea Instituției Prefectului, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.

La data de 20 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Tărgu Neamț s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în incinta unui local public din localitatea Vînători-Neamț se desfășoară un eveniment privat (nuntă), unde nu sunt respectate prevederii Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, fiind identificate 60 de persoane, iar evenimentul a fost întrerupt.

Pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 55/2020, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 8.000 de lei.

*

De asemenea, la data de 21 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Tîrgu Neamț s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în incinta unui local public din localitatea Pipirig se desfășoară un eveniment privat (nuntă), unde nu sunt respectate prevederii Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, fiind identificate 80 de persoane, iar evenimentul a fost întrerupt.

Pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 55/2020, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 10.000 de lei.

Reamintim faptul că, în această perioadă, este interzisă  organizarea  de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive), atât în spații deschise, cât și în cele închise (saloane,  restaurante, baruri,  săli de evenimente etc.).

Pentru prevenirea și limitarea riscului de răspândire a virusului SARS-CoV-2, sub autoritatea prefectului județului Neamț, în ultimele 24 de ore, peste 150 de polițiști, polițiști locali și jandarmi, împreună cu celelalte instituții implicate au intensificat activitățile de verificare în zonele aglomerate din mediul urban şi rural, la operatorii economici, dar şi în mijloacele de transport persoane.

Au fost organizate 9 acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate, în special, restaurante și localuri publice, fastfood-uri, piețe, târguri, mall-uri precum și mijloace de transport în comun, pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de Covid-19.

În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 36  societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 56 de mijloace de transport și au fost legitimate peste 1.200 de persoane.

Echipele de control au depistat 144 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală.

Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de 32.100 de lei.

Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.

Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.