O comună din Neamț a depășit 10 cazuri de coronavirus la mia de locuitori. Autoritățile au decis carantinarea
Rând pe rând, localităţile din întreaga ţară intră în carantină. Explozia cazurilor pozitive a forţat autorităţile să ia această decizie drastică în judeţele Neamţ, Constanţa şi Cluj. Timp de 14 zile măştile au devenit obligatorii şi în aer liber, iar localnicii se pot deplasa doar cu un motiv bine întemeiat.
- O localitatea din Neamț are o rată a incidenței comunitare de peste 10 la mia de locuitori
- Autoritățile locale au decis carantinarea timp de două săptămâni
Poliţiştii şi jandarmii verifică fiecare persoană care iese sau intră în localităţile Tarcău şi Taşca. Şoferii sunt avertizaţi că nu au voie să oprească în cele două comune, iar localnicii pot părăsi zona doar cu un motiv întemeiat.
George Lazăr, prefect judetul Neamț: Avem o rată a incidenţei comunitare de 10,04 la comuna Taşca şi de 3,54 la comuna Tarcău. Practic cele două comune sunt în carantină timp de 14 zile.
În localităţile carantinate sunt interzise nunţile, botezurile sau mesele festive. Mai mult, restaurantele, cafenelele, terasele şi sălile de joc au fost închise, iar elevii vor învăţa doar online. Desigur şi purtarea măştii de protecţie este obligatorie atât în spaţiile publice închise cât şi în cele deschise.
Ursache Daniela, primar comuna Tașca: O să ne ocupăm ca toţi locuitorii comunei să fie informaţi despre măsurile din acest ordin. Este o măsură de protecţie, în primul rând, pentru dumnealor.
În judeţul Neamţ, alte trei localităţi au depăşit pragul de 3 cazuri la mia de locuitori, acestea fiind: comuna Girov, oraşul Bicaz şi municipiul Piatra-Neamţ. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă o să stabilească în următoarele 24 de ore ce măsuri se vor impune pentru cele trei localităţi noi.
Şi în judeţul Constanţa, de ieri de la ora 14:00, localitatea Fântânele a intrat oficial în carantină timp de 14 zile. Rata de incidenţă este de 8,4 la mia de locuitori, iar decizia nu a fost luată mai devreme pentru că iniţial era vorba de un focar izolat, într-o singură familie.
Alte două localităţi din judeţul Cluj vor intra de la miezul nopţii în carantină. Este vorba despre Sic si Săvâdisla, unde în ultimele zile cazurile de COVID-19 au explodat.
Mircea Abrudean, prefectul județului Cluj: Avem acolo o transmitere comunitară cu riscul de a se extinde şi în alte comunităţi şi asta vrem să evităm prin măsura carantinării.
Acestea sunt primele localităţi din judeţ în care s-a instituit carantina de la începutul pandemiei. Măsura este luată pentru 14 zile, dar cu posibilitate de prelungire.