O mamă îşi strigă durerea, după ce doi tineri, de 18 şi 25 de ani, au murit într-un impact devastator, la Suceava
Doi tineri, de 18 și 25 de ani, au murit într-un grav accident rutier care a avut loc la ieșirea din Câmpulung Moldovenesc spre Suceava, între două autoturisme. În total, cinci victime au rezultat din impactul celor două maşini.
În una dintre maşini se afla şi un copil, toate persoanele implicate în accident fiind preluate de echipajele medicale şi transportate de urgenţă la spital. Şoferul uneia dintre maşini ar fi dispărut de la locul accidentului.
Doi tineri au murit, iar alte două persoane, între care şi un copil, au fost rănite, în urma unui accident produs pe DN 17, la ieşirea din Câmpulung Moldovenesc spre Suceava. Într-o maşină se aflau doi adulţi şi un copil, iar în cea de a doua a fost găsită o persoană încarcerată, iar şoferul autoturismului respectiv a dispărut de la locul accidentului.
Ambulanţe SMURD, descarcerare şi alte ambulanţe de la Serviciul de Ambulanţă judeţean au intervenit la locul accidentului.
Poliţia a deschis o anchetă pentru a afla cum s-a petrecut accidentul.