O persoană din Poienari este dată dispărută
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și cei ai Secției de Poliție Rurală Ion Creangă continuă activitățile de căutare în vederea depistării numitului IPATE VASILE, de 53 de ani, din Poienari.
La data de 22 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au fost sesizați de către un tânăr, de 23 de ani, din Poienari, cu privire la faptul că, la data de 20 mai 2022, tatăl său IPATE VASILE, în vârstă de 53 de ani, a părăsit în mod voluntar domiciliul și nu a mai revenit până în prezent.
Semnalmente: înălţime – 1.70 m, greutate – 60 – 65 de kilograme, ochi căprui, păr şaten,.
La momentul dispariției, acesta era îmbrăcat cu un tricou negru, pantaloni negri din stofă, fiind încălțat cu adidași negri, iar pe cap purta o șapcă neagră.
Polițiștii au efectuat verificări pe raza comunei Poienari și a localităților limitrofe, precum și în locurile cunoscute ca fiind frecventate de bărbatul în cauză, în continuare fiind desfășurate activități specifice în vederea depistării acestuia.
Orice persoană care poate oferi informaţii ce pot conduce la depistarea persoanei căutate, este rugată să apeleze Serviciul Unic 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliție!