Oana Bulai

November 25, 2020

Pachet minimal de servicii sociale dedicate familiei și copilului, pentru combaterea sărăciei. Lege promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, actul normativ pentru completarea Legii asistenţei sociale nr. 292/2011, care prevede acordarea unui pachet minimal de servicii sociale fiecărui copil şi familiei acestuia, pachet ce include servicii de bază şi de informare în domeniul sănătăţii, educaţiei şi protecţiei sociale.

„Se instituie pachetul minimal de servicii sociale pentru copil şi familie, în sarcina autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, universal şi obligatoriu, în scopul asigurării dreptului fiecărui copil la supravieţuire, dezvoltare, protecţie, precum şi la combaterea sărăciei. Pachetul minimal de servicii include servicii de bază şi de informare în domeniul sănătăţii, educaţiei şi protecţiei sociale precum: identificarea situaţiilor care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială, evaluarea acestora, furnizarea de informaţii, consiliere, însoţire, asistenţă şi monitorizare. Pachetul minimal de servicii se acordă în cadrul unui program naţional”, prevede legea.

Finanţarea pachetului minimal de servicii se face din bugetul de stat, prin transferuri către bugetele locale în baza solicitărilor autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi din fonduri europene nerambursabile sau Granturile Spaţiului Economic European (SEE) şi Norvegiene, potrivit legii, se arată în textul actului normativ.

Pachetul minimal de servicii se acordă de către o echipă mixtă, multidisciplinară, formată la nivelul unităţii administrativ-teritoriale din: un asistent social/lucrător social, un asistent medical comunitar şi un consilier şcolar. Acestora li se pot adăuga, în funcţie de nevoile persoanelor din comunitate, potrivit legii, mediatori şcolari şi mediatori sanitari. Membrii echipei mixte prevăzute, cu excepţia consilierului şcolar, îşi desfăşoară activitatea, în proporţie de cel puţin 66% din timpul de lucru pe teren, inclusiv la domiciliul beneficiarilor, în vederea asigurării accesului acestora la serviciile publice sociale, de educaţie şi de sănătate.

Potrivit legii, echipa mixtă de la nivelul unităţii administrativ teritoriale este supervizată şi asistată metodologic de o echipă mixtă constituită la nivel judeţean, respectiv la nivelul municipiului Bucureşti, din inspectori angajaţi ai direcţiilor de sănătate publică, ai direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, ai inspectoratelor şcolare judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, şi ai centrelor judeţene de resurse şi de asistenţă educaţională, respectiv al municipiului Bucureşti.

În vederea aplicării acestor dispoziţii, înregistrarea datelor privind situaţia copiilor şi a familiilor de la nivelul fiecărei unităţi administrativ teritoriale, precum şi a celor privind serviciile acordate acestora în cadrul pachetului minimal de servicii se face într-o aplicaţie digitală online dedicată şi unitară la nivel naţional şi priveşte: tipul şi natura vulnerabilităţilor copiilor din comunitate, situaţia familiilor acestora, a persoanelor care au calitatea de tutore, planul individualizat de servicii şi modalitatea de acordare a acestor servicii.

Dezvoltarea, testarea, implementarea, trainingul pentru utilizare de către echipele mixte, menţinerea funcţionalităţii şi perfecţionarea aplicaţiei digitale se realizează de către Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii, în cadrul unui program de interes naţional.

De asemenea, Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii, pe baza datelor generate de aplicaţia digitală, elaborează rapoarte anuale cu privire la situaţia copiilor şi a familiilor acestora, pe care le prezintă Guvernului, Parlamentului şi publicului larg. Aceste rapoarte vor cuprinde, dacă este cazul, şi recomandări în vederea îmbunătăţirii legislaţiei privind modul de organizare şi acordare a pachetului minimal de servicii.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.