Până în primăvara anului viitor, doar reparație temporară la trecerea la nivel de cale ferată înspre Iași
Am avut ieri, o nouă rundă de discuții cu reprezentanții CFR – Regionala Iași și firmele care utilizează calea ferată pentru a identifica o soluție viabilă pentru reparația capitală a trecerii la nivel de cale ferată de la ieșirea din oraș înspre Iași. Săptămâna trecută, alături de parlamentarii de Roman, am dezbătut cu toate părțile implicate câteva din soluțiile care ar determina finalizarea cu succes a acestei probleme care nu este doar Romanului, ci îi afectează pe toți cei ce tranzitează zona. La această ultimă întâlnire, la care a participat și un proiectant, s-a discutat aplicat, pe ceea ce are de făcut fiecare dintre utilizatorii căii ferate. Mai exact, soluția comună și optimă din punct de vedere al specialiștilor este aceea de a închide două dintre cele trei căi ferate, iar cea rămasă să fie reparată în totalitate cu materiale rezistente în timp la traficul intens. Acest lucru se va efectua în primăvara anului viitor, când vor fi gata toate documentațiile necesare și când CFR va monta sistemul de macazuri ce va permite utilizarea unei singure căi ferate pentru manevrele tuturor garniturilor de tren. Până atunci, firmele private și cei de la CFR vor contribui la repararea, temporară, a celor trei căi ferate existente la acest moment, astfel încât să se diminueze disconfortul creat. La acest moment, reparațiile sunt preconizate să aibă loc în ultimul sfârșit de săptămână din această lună. Sunt mulțumit că, deși purtăm discuții de foarte mult timp pentru găsirea unei soluții, în sfârșit s-a găsit o formulă care să rezolve pentru mult timp de acum încolo problema trecerii la nivel cu calea ferată.