Dental Alliance
April 19, 2024

Deputat Alexandru Rotaru: “Avem nevoie de această autostradă de o importanță semnificativă pentru țară!”

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Astăzi, în plenul Camerei Deputaților, s-a votat cel mai important proiect de infrastructură de care are nevoie România la acest moment și în special zona Moldovei, de altfel și cea mai săracă și subdezvoltată zonă din Uniunea Europeană. PLx 557/2017 privind aprobarea obiectivului de investiții Autostrata Iași – Târgu Mureș a trecut cu majoritate de voturi.

Mă bucură enorm rezultatul obținut de acest proiect fundamental care își justifică în totalitate necesitatea și oportunitatea, însă este rușinos că mare parte a colegilor din opoziție au încercat și continuă să-și asume meritele depline ale acestuia. Partidul Social Democrat a votat pentru adoptare, dorința și respectul față de cetățenii româniei primează, așa că afirmațiile la adresa cuiva trebuie să înceteze.

După cum s-a văzut zilele trecute, unii colegi parlamentari au acționat ca de obicei, au lansat în spațiul public foarte multe dezinformări susținând ferm faptul că mai mulți colegi moldoveni din PSD au votat pentru retrimitere în ședința de luni, 5 noiembrie.Personal, am susținut și votat pozitiv această inițiativă de la început, dincolo de orice considerente politice sau de altă natură. Intervenția mea pentru susținerea proiectului din cadrul Comisiei pentru Transporturi și infrastructură, din 23 noiembrie, în care proiectul a și primit cu unanimitate de voturi un raport de adoptare, dovedește clar că Autostrada Unirii este fără doar și poate un obiectiv de strategie pentru că, pe lângă regiunea Moldovei, aceasta deservește și republica Moldova, care, după cum știm, a fost actor principal acum 100 de ani în toată acestă manifestare.Suntem în an Centenar, iar Autostrata reprezintă astfel un pilon important și în ceea ce privește politica României față de Republica Moldova.

Este firesc ca un astfel de proiect de lege, indiferent de regiunea în care tinde, să primească susținere de la noi toți fiindcă România are nevoie de acest tip de investiții pentru a se dezvolta. La momentul actual, autostrada în toată România, trebuie să fie o normalitate, un bun al țării de care orice cetățean să se poată bucura.

Lipsa unui tronson de drum care să conecteze regiunea de nord-est a României, a condus de-a lungul ultimului deceniu la un decalaj pronunțat în ceea ce privește dezvoltarea regiunilor, iar în viitor discrepanța ar fi fost cu siguranță una tot mai mare, lucru care se poate traduce ușor prin depopulare, demoralizare și o slabă industrializare.

Chiar avem nevoie de această autostradă și le mulțumesc tuturor celor care au votat acest proiect legislativ, de o importanță semnificativă pentru țară! A8 este un obiectiv indispensabil și sunt încrezător că efectele vor fi cele pe care cu toții le așteptăm. Dacă vor mai apărea astfel de proiecte și în alte regiuni ale țării, la rândul meu le voi susține cu siguranță.

Alexandru ROTARU

deputat PSD

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.