Dental Alliance
March 29, 2024

Părintele George Ouatu de la Parohia Văleni, a amenajat în curtea casei parohiale o mini-grădină zoologică

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Pasiunea pentru creşterea animalelor, inclusiv a celor exotice, şi-a descoperit-o în 2008 când, din postul de bibliotecar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a fost transferat la parohia unde slujeşte în prezent.

”Dumnezeu m-a așezat

Aşa cum a declarat pentru Basilica.ro, în Văleni a descoperit un sat arhaic, liniștit, încărcat de multă istorie, cu o biserică veche de 500 de ani. „Am realizat că am ajuns într-un colț de Rai, unde Dumnezeu m-a așezat să desăvârșesc munca înaintașilor mei”.

„Și cum un colț de rai nu poate fi lipsit de vietățile variate create de El, am început să amenajez, atunci când timpul îmi permitea – după activitatea de păstor de suflete –, tot felul de adăposturi și voliere pentru păsări exotice nemaivăzute prin aceste ținuturi”.

„Așa încât în ograda casei parohiale au ajuns pe rând primii fazani, păuni din aproape toate varietățile, rațe mandarin, carolin, lebede, struți australieni, africani, dar și o familie de cerbi carpatini”, a mărturisit Părintele George.

Familie, enoriaşi, Centrul eparhial

El a explicat că în menţinerea şi dezvoltarea proiectului său primeşte ajutor în mod constant.

„Sunt susținut în primul rând de familie – de soție, care este și ea fiică de preot, de cele două fete – şi de enoriași care s-au bucurat pentru pasiunea mea”.

„Familia și enoriașii sunt încântați de toată această mini-grădină zoo, dar și prietenii şi colegii care mă vizitează deseori însoțiți de copiii lor”.

„M-am bucurat de sprijin şi din partea Centrului eparhial cu care am colaborat implementând diverse proiecte adresate în special copiilor şi tinerilor”, a mai spus părintele.

Conform mărturiei sale, curtea casei parohiale este vizitată și de turiști români și străini care participă la slujbele bisericii, fiind atrași și de celelalte obiective din zonă: Conacul boieresc, Parcul dendrologic ş.a.

 

sursa  basilica.ro

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.