Peneliștii din Consiliul Județean au boicotat ședința de ieri
Ieri, 19 februarie, cu puțin înainte de începerea ședintei Consiliului Județean – la care fuseseră invitați si reprezentanții presei din Roman, consilierii PNL au decis să publice, pe pagina de facebook a PNL Roman, o declarație, prin care și-au anunțat intenția de a nu participa la respectiva ședință.
“#PNLNeamt Consilierii județeni PNL Neamț nu vor participa la ședința extraordinară, convocată pentru luni, 19 februarie, prin care se dorește aprobarea proiectului bugetului județului Neamț pe anul 2018. Decizia are la bază o serie de argumente legale și valide, cu scopul de a proteja interesele nemțenilor.”
Reprezentanții PNL în Consiliul Județean sunt nemulțumiți de faptul că proiectul de buget al județului, pentru 2018, nu a fost supus dezbaterii publice, dar și că unele sume cerute pentru anumite proiecte nu se regăsesc la capitolul cheltuieli/investiții. Printre acestea, reparația DJ201C, între km 9 și km 10,5, Tămășeni, sau reparația DJ207B Roman – Cordun – Săbăoani, DJ 207A Roman – Bîra – Boghicea, dar și pentru DJ157 Târgu Neamț – Oglinzi – Răucești.
În schimb, mai reclamă consilierii județeni PNL, s-au găsit bani pentru noul site al COnsiliului Județean (43,000 lei), sau pentru produse de curățenie (120,000 lei), sau pentru promovarea turistică a Județului (176,000 lei).
Urmare a lipsei consilierilor PNL, la care s-a adăugat lipsa a doi consilieri PSD, ședința de Consiliu Județean de ieri nu s-a mai desfășurat.