Pentru al doilea an consecutiv, numele Romanului a fost pronunțat în cadrul Galei Asociației Municipiilor din România
Sunt onorat că, pentru al doilea an consecutiv, numele Romanului a fost pronunțat în cadrul Galei Asociației Municipiilor din România, acolo unde am fost nominalizați la două categorii și am obținut un premiu special, dedicat Centenarului. Romanul este un oraș care își respectă înaintașii și știe să pună în valoare personalitățile care au promovat cultura și identitatea noastră la nivel național și chiar pe întreg mapamondul. Mă bucur că acest lucru a fost recunoscut și sunt mândru că, împreună, reușim să facem din Roman un oraș în plină dezvoltare. Premiul primit nu este al meu, ci el aparține celor care cred că, prin muncă și devotament, pot transpune ideile în proiecte pentru Roman. Le mulțumesc colegilor din Primărie care fac acest lucru posibil, care mi-au fost și imi sunt alături în tot ceea ce vrem sa facem bine pentru romașcani.