Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

Pentru PNL Neamț singurul adversar politic este și trebuie să fie doar PSD!

0

Liberalii din Neamț s-au reunit vineri, 20 aprilie, în ședința statutară de CDJ unde au luat o serie de decizii organizatorice cu privire la PNL Neamț, PNL Piatra Neamț și eventualitatea organizării unor alegeri locale parțiale.

În cadrul ședinței s-a luat act de Deciziile BEX nr.33, nr. 34 precum și de adresa trimisă de către Secretariatul General al PNL. În urma votului s-a decis ca BPL PNL Piatra Neamț să se angajeze că va rezolva problemele politice, financiare și de ordin organizatoric – administrativ, care au stat, conform statutului PNL, la baza deciziei BPJ de dizolvare a BPL PNL Piatra Neamț.

Termenul acordat și asumat prin consens, în unanimitate, este data de 15 mai 2018. Dragoș Chitic – primarul municipiului Piatra Neamț – a fost desemnat și și-a asumat responsabilitatea pentru ducerea la îndeplinire și prezentarea unui raport cu rezolvarea situațiilor în cadrul BPJ al PNL Neamț.

BPJ PNL Neamț va informa CDJ-ul privind modul de ducere la îndeplinire a deciziilor de către organizația municipală. Solicitările exprimate în cadrul CDJ de membri ai organizației municipale (consilieri municipali, dar și membri de partid) precum și de alți membri CDJ au fost ca lucrurile să intre în normalitate . Primarul municipiului Piatra Neamț Dragoș Chitic și BPL PNL Piatra Neamț trebuie să se asigure de o bună colaborare și funcționare în cadrul raporturilor instituționale, precum și de respectarea statutului PNL.

CDJ PNL Neamț a luat act și a dus la îndeplinire deciziile BEX, iar BPL PNL Piatra Neamț are posibilitatea să își desfășoare lucrările în mod statutar, fiind repus în funcție.

Tot în cadrul ședinței Consiliului Director Județean au fost alese, confirmate și validate următoarele funcții:

  • prim – vicepreședinte al PNL Neamț – George Lazăr
  • vicepreședinte PNL Neamț – Mircea Beloiu
  • secretar adjunct – Daniel Vasiliu Macovei
  • secretar adjunct – Cezar Sava

(Cu ajutor și completare în cadrul echipei, cu calitatea și rolul de secretari adjuncți, de către primarul comunei Trifești – Dan Marian Lupu – și președintele TNL Neamț Radu Secuiu.)

Iar pentru o funcționare corectă, statutară și formalizarea acestora, deciziile PNL Neamț vor fi aduse la cunoștința BPN – PNL spre analiză și validare.

Având în vedere posibilitatea organizării de alegeri parțiale în mai multe UAT-uri din județul Neamț, în ședința CDJ a PNL Neamț s-a decis:

  • pentru localitatea Agapia să se constituie o echipă de campanie sub coordonarea deputatului Laurențiu Leoreanu, primarului municipiului Roman Lucian Micu și prim vicepreședinților PNL Neamț Mihai Stoica și George Lazăr;
  • pentru localitatea Gîrcina echipa de campanie va fi coordonată de către senatorul Eugen Țapu Nazare și primarul municipiului Piatra Neamț Dragoș Chitic.

Până la următoarea ședință de BPJ PNL Neamț fiecare membru al BPJ și fiecare membru CDJ va analiza și decide implicarea politică pentru campania electorală în una din cele două UAT-uri.

Deciziile și coordonarea echipelor de campanie se vor lua sub aprobarea și validarea BPJ și CDJ Neamț.

Prin consens s-a stabilit, în cadrul CDJ, să dezavuăm acțiunile colegilor care generează conflicte, boicotează sau nu respectă deciziile politice luate în forurile statutare, să nu tolerăm jigniri și ofense aduse membrilor de partid. PNL Neamț este reprezentat statutar de echipa validată în cadrul Conferinței județene din data de 2 aprilie 2017. Fiecare membru, indiferent de funcție, are obligația de a respecta normele statutare și dacă dorește valorile moral – creștine.

                       Daniel Vasiliu Macovei secretar coordonator adjunct PNL Neamț

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.