PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR DE ÎNȘELĂCIUNE CU CONSECINȚE DEOSEBIT DE GRAVE
La data de 19 octombrie 2022, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău – Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, împreună cu procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Neamț, efectuează o acţiune în județele Neamț, Alba, Arad, Argeș, Bacău, Brașov, Brăila, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Iași, Ilfov, Mehedinți, Mureș, Olt, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vrancea și Municipiul București.
Aceasta se desfășoară pentru destructurarea unei grupări infracționale organizate, specializată în săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, concurență neloială și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în dauna a 106 persoane juridice de pe întreg teritoriul țării.
Din cercetările efectuate a rezultat faptul că membrii grupării ar fi constituit un grup infracțional organizat, cu scopul de a falsifica marcajele de pe produsele industriale și comercializarea acestora, prin inducerea în eroare cu privire la calitatea și proveniența lor, grup la care ulterior ar fi aderat mai multe persoane.
În vederea probării activității infracționale, sunt efectuate 19 percheziții, dintre care 10 la domiciliul unor persoane fizice și 9 la sediul unor societăți comerciale și puncte de lucru ale unor entități comerciale.
După finalizarea audierilor, la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Neamț, procurorul de caz va dispune măsurile legale care se impun.
Activitățile beneficiază de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Acţiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor D.C.C.O., B.C.C.O. Bacău, B.C.C.O. București, B.C.C.O. Iași, B.C.C.O. Cluj, B.C.C.O. Craiova, B.C.C.O. Oradea, B.C.C.O. Timișoara, B.C.C.O. Galați, B.C.C.O. Alba, B.C.C.O. Ploiești, B.C.C.O. Pitești, B.C.C.O. Suceava, I.P.J. Brașov, I.P.J. Bacău, I.P.J. Buzău, I.P.J. Bistrița-Năsăud, I.P.J. Mureș, I.P.J. Neamț, I.P.J. Tulcea și al jandarmilor I.J.J. Neamț şi G.J.M. Bacău.