Dental Alliance
April 27, 2024

PERSOANELE CU HANDICAP VOR PROTECȚIE REALĂ

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Membrii Asociației Persoanelor cu Handicap Fizic Roman au remis un comunicat de presă prin care-și exprimă solidaritatea față de persoanele cu dizabilități afectate de decizia Ministerului Muncii de a desființa, prin promovarea Ordonaței 60/2017, Unitățile Protejate Autorizate, în care persoanele cu handicap fizic își câștigau existența.

Deși nu am putut fi prezenți fizic  la mitingul de protest de la București, ne exprimăm pe această cale solidaritatea cu persoanele care, în urma aplicării actului normativ amintit, vor rămâne cu mîna întinsă și la discreția angajatorilor. Noi, ca și cele 2000 de persoane cu dizabilități greu angajabile, nu cerem Guvernului decât să ne respecte dreptul la muncă. Suntem conștienți că prin promovarea actului normativ amintit Guvernul nu urmărește decât suprataxarea, falimentarea și șomajul persoanelor cu dizabilități și nu mai binele și protecția acestora.

Actul normativ emis, care prevede desființarea Unităților Protejate, nu poate demonstra că banii destinați protecției persoanelor cu handicap vor fi folosiți în scopul amintit. Este știut faptul că pentru o persoană cu dizabilități este greu să-și găsească un loc de muncă. Până acum legea permitea cumpărarea de produse și servicii de la aceste unități protejate, în care lucrau peste 30% din persoanele adulte cu handicap. Fără loc de muncă, aceste persoane vor fi supuse marginalizării și exluziunii sociale. Nu dorim să se întîmple acest lucru”, a precizat Elena Damian, președinta Asociației Persoanelor cu Handicap Fizic Roman.

Aceasta militează, ca și celelalte organizații non-guvernamentale care se ocupă de persoanele cu handicap, renunțarea de către Guvern la actul normativ amintit și revenirea la Legea 448 care permite persoanelor cu handicap să-și cîștige existența printr-o muncă cinstită, reamintind faptul că persoanele cu handicap nu vor fi angajate niciodată în structurile sociale.

La mitingul de la București, de marți, 22 august protestatarii aflați în fața Palatului ”Victoria” aveau  pancarte pe care se putea citi: ”Loc de muncă protejat, nu pomană de la stat!”, ”Voi cu ordonanța ne-ați ucis speranța”, ”Vrem să fim ascultați, demnitatea nu ne-o luați!” clamând permanent ”Vrem să muncim, nu să  cerșim!”.

Asociația Persoanelor cu Handicap Fizic Roman numără peste 50 de persoane. Ea însăși mamă a unui tînăr cu handicap sever, Elena Damian și-a exprimat  în nenumărate rânduri îngrijorarea privind soarta fiului său, peste ani, când nu se va mai putea ocupa de acesta, într-o societate în care există încă multe prejudecăți pe acest subiect. Elena Damian este convinsă de faptul că și în România ar trebui să se adopte o atitudine europeană față de persoanele cu dizabilități. (Flora ORDEAN)

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.