PESTE 2.300 DE INTERVENȚII ALE POLIȚIȘTILOR, IERI, LA NIVEL NAȚIONAL
Ieri, polițiștii au aplicat peste 9.800 de sancţiuni contravenţionale pentru ilegalitățile depistate în urma acțiunilor și intervențiilor efectuate și au constatat peste 750 de infracțiuni. S-a intervenit la peste 2.300 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112.
La data de 6 februarie a.c., peste 11.000 de poliţişti au acționat, la nivel național, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
Au fost organizate 321 de acțiuni și s-a intervenit la 2.330 evenimente, dintre care 1.900 au fost sesizate prin 112.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au constatat 762 de infracţiuni, 151 dintre acestea fiind în flagrant delict.
De asemenea, au fost depistate 21 persoane urmărite național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 79 de măsuri preventive.
Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 9.800 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 9.800.000 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de peste 45.000 de lei.
Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Române.
Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind constatate 90 de infracțiuni la regimul rutier.
Au fost reținute 588 de permise de conducere și au fost retrase 221 de certificate de înmatriculare.
Activităţile au fost desfăşurate împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.