Dental Alliance

Alegeri 2024

November 25, 2024

Peste 290 de autovehicule au fost verificate în Neamț în cadrul acțiunii „TRUCK & BUS ”

0

În perioada 18 – 24 februarie a.c., polițiștii Serviciului Rutier Neamț, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, au acționat pe linia prevenirii accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de către conducătorii autovehiculelor de transport public de persoane și conducătorii autovehiculelor de transport de marfă.  Acţiunea de prevenire a accidentelor rutiere a făcut parte din calendarul de activități al poliţiilor rutiere europene TISPOL. 

Pe parcursul acţiunii, poliţiştii au depistat şi sancţionat persoanele care efectuau transport de persoane cu autoturisme cu până la 9 locuri, pe cei care transportau mărfuri, precum și pe conducătorii autovehiculelor destinate transportului de elevi, fără respectarea legislaţiei în vigoare.

În cadrul acțiunii, poliţiştii au verificat 294 de autovehicule, dintre care 213 autovehicule de transport de marfă și 81 de autovehicule de transport de persoane.

Astfel, transportatorilor de mărfuri le-au fost aplicate 46 de sancțiuni pentru nerespectarea regimului legal de viteză, două pentru conducerea sub influența alcoolului, 36 pentru neutilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, una pentru funcționarea necorespunzătoare a aparatului tahograf și una pentru nerespectarea perioadelor de conducere sau de odihnă.

De asemenea, au fost aplicate acestora 9 sancțiuni pentru defecțiuni tehnice, 13 pentru lipsa unor documente ale conducătorilor de vehicule, 4 pentru lipsa unor documente ale vehiculului și 2 pentru lipsa unor documente ale operatorilor de transport.

Au fost dispuse și 2 imobilizări ale autovehiculelor, pentru defecțiuni tehnice.

Transportatorilor de persoane, polițiștii le-au aplicat 11 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regimului legal de viteză, una pentru defecțiuni tehnice,  2 pentru lipsa unor documente ale conducătorilor de vehicule, una pentru lipsa unor documente ale vehiculului și 2 pentru lipsa unor documente ale operatorilor de transport.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.