Dental Alliance

Alegeri 2024

November 23, 2024

Peste 30 de permise reținute și 19 infracțiuni de conducere sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, în doar 7 zile

0

În perioada 9-15 decembrie a.c., polițiștii Serviciului Rutier Neamț alături de colegi de la ordine publică, sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul Poliției Române, au intensificat acțiunile în trafic, cu mijloace tehnice certificate, pentru depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a unor substanțe psihoactive.

Acțiunea polițiștilor a vizat reducerea accidentelor rutiere produse pe fondul consumului de alcool și conștientizarea conducătorilor auto cu privire la pericolul la care se expun prin nerespectarea regimului legal de viteză și consumului de alcool sau substanțe psihoactive.

Legislația penală încriminează ’’conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe’’ în articolul 336 alineatul 2 din Codul penal.

În cele șapte zile de controale, polițiștii au aplicat peste 700 de sancțiuni contravenționale, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, au fost reținute 103 permise de conducere, dintre care 31 pentru conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului și 72 pentru nerespectarea altor norme rutiere.

De asemenea, au fost constatate 23 de infracțiuni, dintre care 19 pentru conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului și 3 pentru alte infracțiuni. 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.