Dental Alliance
April 25, 2024

Peste 6.000 de țigarete au fost indisponibilizate de polițiști, în urma controlului efectuat asupra unui vehicul

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

La data de 19 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gârcina au surprins în flagrant delict un cetățean din republica Belarus, în vârstă de 39 de ani, în timp ce oferea spre vânzare țigarete fără timbru, în localitatea Alexandru cel Bun.

Polițiștii au descoperit în autocamionul acestuia, peste 6.000 de țigarete, care ar fi fost depozitate într-un rezervor amplasat în interiorul vehiculului, pentru care bărbatul în cauză nu ar fi deținut documente care să ateste proveniența acestor,

Produsele din tutun, susceptibile a fi provenite din contrabandă, au fost ridicate de polițiști, în vederea indisponibilizării.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Neamț reamintesc cetăţenilor că „deținerea, colectarea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia”, constituie infracțiunea de contrabandă și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi, conform art. 270 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.