Dental Alliance

Petrișor, băiatul de 14 ani dispărut de 6 zile la Vaslui, a fost găsit mort. Din primele informaţii, ar fi fost ucis

0
YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Petrişor Sebastian G., de 14 ani, a fost găsit mort în comuna Hoceni, după ce fusese dat dispărut acum 6 zile. Băiatul a dispărut din satul Gușiței, comuna Dimitrie Cantemir, iar apropiaţii săi nu aveau nici cea mai vagă idee unde ar putea fi.

Marţi seară, după 6 zile de la dispariţie, trupul fără viaţă al băiatului a fost descoperit pe raza comunei Hoceni. Din primele informaţii, se pare că băiatul a fost ucis. Poliţiştii au deschis deja dosar penal pentru omor şi au demarat cercetările specifice.

Minor de 14 ani, găsit mort la 6 zile de la dispariţie

Poliţiştii informau că un copil de 14 ani a dispărut de acasă, din satul Gușiței, comuna Dimitrie Cantemir, iar familia a cerut ajutorul Poliției.

Băiatul, spun apropiații, a plecat voluntar de la domiciliu, dar nu s-a mai întors și nimeni dintre apropiați nu bănuie unde ar putea fi.

La data de 25 februarie a.c., poliștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Huși, au fost sesizați cu privire la faptul că, Gaiță Petrișor S., în vârstă de 14 de ani, din satul Gușiței, comuna Dimitrie Cantemir, județul Vaslui, ar fi plecat în mod voluntar de la domiciliu în data de 23 februarie a.c. și nu a mai revenit.

La  data  dispariției, minorul purta un hanorac de culoare neagră și pantaloni de culoare albastră. Era încălțat cu o pereche pantofi sport roșii.

Poliţiştii anunţaseră, la momentul dispariţiei, că desfăşoară “activităţi specifice”, pentru găsirea acestuia.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.