Pierde ca un câștigător! Efectele psihologice pozitive ale câștigului.
Întoarce-te în timp, în copilărie, și gândește-te la momentul în care ai câștigat pentru prima dată ceva. Poate fi momentul în care ai câștigat o competiție sportivă, ai excelant într-un spectacol sau ai reușit să treci cu brio un test la școală. Poți merge mult mai în urmă, poate chiar la primii pași făcuți pentru că e tot un câștig.
Derulând amintirea, cu siguranță te cuprinde un moment de fericire și chiar zâmbești. Cu siguranță îți amintești momentul în care ai câștigat și ai primit recompensa pentru realizarea ta.
Toți trăim moment minunate atunci când câștigăm, iar momentul este descris ca un fenomen biologic interesant, cunoscut sun numele de „The Winner Effect”.
Omul este un primat (cel mai dezvoltat mamifer) extrem de inteligent. Atunci când un mamifer câștigă o cursă, fie om sau tigru, în creierul lui se eliberează serotonină (hormonul fericirii).
Însă până la rezultatul final, pe toată durata cursei, corpul este invidat de adrenalină. Acest hormon este secretat în sânge de glanda medulosuprarenală și are rolul de a pregăti organismul pentru fugă / luptă. Antrenează sistemul circulator și intensifică mușchii și metabolismul glucidic.
Noțiunea de câștig este o trăsătură de bază, asociată cu supraviețuirea, și este în ADN-ul fiecărui individ încă de la naștere.
Încă din cele mai vechi timpuri, primatele au dus lupte pentru câștigarea supremației. Strămoșii noștri duceau lupte pentru ocuparea poziției dominante în trib, ceea ce le aducea o șansă în plus la supraviețuire și aveau mai mulți copii. Încă de la naștere, fiecare individ are o structură primitivă în creier (creierul reptilian), dominată de emoție și instinct. Creierul reptilian susține funcțiile vitale, pulsul și respirația mamiferului.
Încă de la naștere, mamiferul știe să lupte pentru supraviețuire, știe să mănânce, să doarmă, să facă instinctiv acțiunile primare pentru a-și asigura supraviețuirea. Toate acestea reprezintă câștiguri. Orice reușită este un câștig, indiferent că vorbim de un câștig material sau competițional.
Marii psihologi spun că până și eșecurile sunt în realitate niște câștiguri pentru că ne ajută să evoluăm.
Doar că în mintea omului, tot ce e negativ se amplifică de trei ori față de un câștig. Expunerea constantă la informație, știri și social media creează creierului primitiv sentimentul de a fi în continuu sub atac și cresc panica și suferința. Toate acestea ne fac să fim mereu în gardă, iar organismul este invadat de cortizon / cortizol. Acest hormom are rolul de a asigura funcționarea normală a organismului în condiții de stres.
Aparent, nu e rău acest lucru pentru că omul a fost mereu în căutarea informațiilor pentru a avea sentimentul de control asupra soartei, însă contează foarte mult cantitatea de informație procesată de creier.
De exemplu, omul este mereu atras de sumele mari de bani pentru că asta i-ar asigura supremația în comunitate și admirația celor din jur. Din aceste motive, oamenii își încearcă norocul la cazinouri, loto, case de pariuri, săli de jocuri. Un jackpot destul de consistent atrage mulți jucători, deși statistic rata de câștig pentru fiecare dintre ei este redusă, dar acesta este motivul pentru care prețul este atât de mare. La urma urmei, există un singur câștigător de jackpot și toată lumea își poate încerca norocul.
Cel ce câștigă marele premiu se va bucuria câteva zile / săptămâni și cu siguranță acest eveniment important va rămâne în mintea sa. Este adevărat că un câștig aduce mult mai multe beneficii pentru individ, acesta trăind momente de euforie. Va fi mândru de faptul că numele său apare pe prima poziție competițională.
Însă cei ce pierd vor suferi de trei ori mai mult. Cei ce au neocortexul (creierul nou sau neocortexul este sediul conștientului și al creativității noastre ca specie) bine dezvoltat probabail nu vor mai juca sau o vor face într-un procent mai mic. Vor conștientiza că a fost o încercare nefericită, dar nu vor dramatiza.
Doar că dorința imperioasă de succes duce la anxietate în relația cu nereușitele. În cazul în care nu se va accepta eșecul ca făcând parte din viață, va apărea teama de asumare a riscurilor, planurile de viitor vor fi evitate și individul poate avea de suferit fizic și psihic.
Ideea e că pierzătorii sunt și ei câștigători, iar principalul câștig în această situație este experiența. Odată ce acțiunile sunt asumate, conștienți fiind că există mari șanse să piardă, înseamnă că există maturitate emoțională și astfel să se bucure chiar de experiența în sine, nu de marele câștig.
În urma unui eșec, este important să fie acceptat fără a găsi scuze și motive. Nu alții sunt vinovați de eșec, ci fiecare este responsabil de acțiunile sale. În viață se întâmplă lucru pe care nu le putem controla, dar asta nu înseamnă că nu putem să mergem mai departe, să trăim și să evoluăm.
Toată această raportare la câștig și eșec se învață din copilărie. Părinții ar trebui să-i învețe pe cei mici că există succes, dar și eșec. Totodată, cei mici trebuie să fie învățați că unele acțiuni se fac în baza unor reguli.
Cei mici trebuie să fie încurajați atunci când au parte de nereușită și învățați să nu renunțe. Încă de la efectuarea primilor pași, cei mici trebuie să fie învățați să se ridice și să continue. Doar în acest mod vor ajunge la maturitate să nu facă o tragedie dintr-un eșec. Vor ști că nu se termină totul, vor găsi puterea de a se ridica și vor continua.
În timpul jocului, vor exista întotdeauna momente de emoție, anxietate, frustrare și dezamăgire. Când părinții se joacă cu copiii cu suficient entuziasm și își exprimă entuziasmul și dezamăgirea, copiii vor recunoaște, într-un fel sau altul, aceste sentimente.
Important este ca fiecare individ să transmită urmașilor entuziasmul / dorința câștigului și demnitarea pierzătorului.