Pieton care a traversat aiurea și fără a se asigura, accidentat ieri în Neamț.
La data de 1 decembrie a.c., în jurul orei 12.00, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei oraşului Tîrgu Neamţ au intervenit la un accident rutier produs pe DJ 155 B, soldat cu rănirea unei persoane.
Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că, în timp ce un bărbat de 59 de ani, din Iaşi, conducea un autoturism pe DJ 155 B, în localitatea Petricani, ar fi surprins şi accidentat o femeie de 48 de ani, care coborâse dintr-un autoturism ce se afla parcat pe partea dreaptă a părţii carosabile şi care s-ar fi angajat în traversarea drumului prin loc nepermis şi fără a se asigura.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a femeii de 48 de ani, din Petricani, care a fost preluată şi transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.