Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

Ping-pong liberal cu piețele agroalimentare

0

Deși există dovezi clare că legea privind redeschiderea piețelor, așa cum a propus PSD, e pe masa președintelui pentru promulgare, Klaus Iohannis susține că nu ar fi ajuns documentul la el
* dovezile scrise, publicate pe site-ul Camerei Deputaților, arată că șeful țării minte cu nerușinare

Minciuna s-a întins peste PNL precum o pecingine și de la o zi la alta se vede că toți liberalii mint de îngheață apele. Nu mai contează nivelul de la care este emisă minciuna – local, județean, central! La începutul acestei săptămâni, s-a emis o nouă minciună sfruntată de la nivel de tribună prezidențială.
Rar și răspicat, așa cum vorbește Iohannis de obicei – pentru că are nevoie de timp ca să își găsească toate cuvintele din spiciul său mincinos – el a spus că nu ar avea la mapă, pentru promulgare, legea în baza căreia piețele agroalimentare, fie că se află în hale sau în orice alte spații acoperite, trebuie lăsase deschise pe perioada situației de alertă.
„Fără a se teme de reacția jurnaliștilor, în plină conferință de presă, Klaus Iohannis a susținut că nu a primit legea privind deschiderea pieţelor, pentru că nu avea pregătit răspunsul dacă este de acord cu conținutul documentului sau nu! Câtă ticăloșie liberală! Încă nu s-au convins acești nevrednici că minciuna are picioare scurte!

Pe site-ul Camerei Deputaților se vede clar că pe data de 12 noiembrie actul normativ a fost trimis către el, pentru promulgare. Ca să nu dea dreptate PSD, care a propus și obținut votul pentru redeschiderea piețelor agroalimentare închise de liberali, Iohannis bagă capul în nisip precum struțul. Crede că așa nu-l văd românii! Rușine să îi fie acestui trădător de țară! Cine știe ce surprize ne mai așteaptă din partea lui! Dar fiecare zi care trece e în defavoarea producătorilor români, pentru că au rămas fără spațiile potrivite, în care aduceau produsele obținute pe baza muncii cu palmele lor! Iar cumpărătorii se puteau bucura de fructe și legume autohtone, de marfă proaspătă, gustoasă, sănătoasă! Din cauza liberalilor s-au distrus piețe în țară, s-au dărâmat pereții acestor construcții ca să se încadreze în tiparul cerut de liberali!

S-au gândit ei că s-ar încuiba virusul pandemic pe sub tarabe, printre rădăcini de hrean și frunte de viță puse de bătrâne în borcane, la murat! De ce nu s-a gândit PNL să închidă mallurile, supermarketurile, care gem de oameni? Acolo colcăie covidul, nu printre zarzavaturi! Omul care se duce în piață după un kil de fructe și unul de legume, nu stă cu orele, ca la mall. Ia ce îi trebuie și pleacă.

Dar de pe urma piețelor, liberalii, ca niște adevărați trădători de țară, nu aveau cum să asigure facilități investitorilor străini, către care ne vând cu totul!

De un an, de când sunt la Guvernare, peneliștii au muncit doar pentru străini.

Le-au asigurat condiții pentru ca România să fie piață de deschidere a mărfurilor din import, ne-au îndatorat până peste cap la bănci străine, ne-au vândut pământul și pădurile. Niște mincinoși, de care România nu are nevoie. În câteva zile vom schimba direcția greșită în care au așezat țara. De pe 6 decembrie, cu ajutorul votului fiecărui român, PSD va redirecționa România pe calea ce bună! 5 zile! Atât le-a mai rămas“, a declarat Răzvan Cuc, candidat al PSD Neamț la Senatul României.
Pe 10 noiembrie, Camera Deputaţilor, prin votul PSD, a adoptat, în calitate de cameră decizională, legea referitoare la pieţe, astfel încât acestea să rămână deschise pe perioada stării de alertă.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.