Dental Alliance
April 30, 2024

Ploaie de sancțiuni în urma unor serii de controale ale forțelor de ordine, în județul Neamț

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

În perioada 8-9 iulie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, alături de jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț și polițiștii locali au desfășurat mai multe acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, menținerea climatului de ordine și siguranță publică. În noaptea de 8 spre 9 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Crăcăoani, alături de jandarmii nemțeni au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență și a traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 20 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 7.000 de lei, dintre care 7 la Legea 61/1991 și 13 la O.U.G. 195/2002, fiind retras un certificat de înmatriculare.

La data de 9 iulie a.c., în intervalul orar 11:00-18:00, polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă, alături de jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț au desfășurat o acțiune pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică. În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 3 sancțiuni contravenționale, fiind legitimate 50 de persoane și verificate 10 autovehicule.

La data de 9 iulie a.c., în intervalul orar 18:00-23:00, polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Gârcina au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 23 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 2.600 de lei.

La data de 9 iulie a.c., în intervalul orar 12:00-17:00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Roman, alături de cei din cadrul Serviciului Ordine Publică Neamț, Serviciului Rutier Neamț și cu sprijinul jandarmilor nemțeni au acționat în municipiul Roman. În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 23 sancțiuni contravenționale.

Totodată, au fost retrase 3 certificate de înmatriculare și a fost reținut un permis de conducere, aproximativ 80 de conducători auto fiind testați în privința consumului de alcool sau droguri la volan. De asemenea, a fost constatată o infracțiune la regimul circulației rutiere.

Exemplu:

La data de 9 iulie a.c., în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul BDNE Roman, în timp ce desfășurau activități pe DC 78A, în localitatea Pâncești, au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism.

Conducătorul auto, în vârstă de 43 de ani, din județul Iași a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.