Dental Alliance

Alegeri 2024

November 24, 2024

PNL Neamț: ”70 de zile de când PSD și Arsene țin soluțiile PNL în sertar”

0

Au trecut 70 de zile de când consilierii județeni ai PNL Neamț au depus două proiecte de hotărâre, pentru rezolvarea situației din zona Luțca. Amenajarea unui pod provizoriu, de pontoane, și realizarea unui studiu pentru construcția unui nou pod, sunt soluțiile concrete propuse de PNL, pe care Ionel Arsene și PSD refuză să le pună pe ordinea de zi a Consiliului Județean, deși sunt principalii responsabili pentru dezastru. 

La fel de vinovați pentru această situație halucinantă sunt și aliații PSD, din Consiliul Județean: PMP, ALDE, PRO România și PP-USL, ai căror consilieri nu îndrăznesc să iasă din cuvântul lui Ionel Arsene. Nici președintele în exercițiu al PSD, Vasilică Harpa, nici prefectul Adrian Niță, instalat în această funcție tot de PSD, nu dau vreun semn că ar fi interesați ca situația din zona Luțca să se normalizeze. 

O atitudine sfidătoare prin care PSD Neamț refuză o alocare financiară de circa 6 – 7 milioane de euro de la Guvernul României, pentru construcția unui nou pod. 

În timp ce alianța toxică din Consiliul Județean își vede nestingherită de propriile interese, cei 20.000 de oameni din comunele Sagna, Doljești, Stănița, Boghicea și Bîra suferă în continuare și cheltuie sume importante pentru o navetă ocolitoare și costisitoare. 

Situația este și mai dramatică, deoarece cei vinovați de dezastru nu arată nici cel mai mic interes pentru ca acest calvar să se încheie. Ședințele de Consiliu Județean se desfășoară în continuare în sistem on-line, cu Ionel Arsene evadat la București, rupt de realitatea din județul Neamț și total nepăsător la suferința celor din zona Luțca.  

 

Grupul consilierilor județeni ai PNL Neamț

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.