Dental Alliance

December 10, 2024

PNL Neamţ: Campusuri şcolare pentru învăţământ dual şi salarii în Educaţie la nivelul celor din Sănătate!

0

Educaţia este piatra de temelie pentru dezvoltarea durabilă a tuturor comunităţilor! Este un crez al PNL Neamţ şi un pilon important al viitorului program de guvernare! Nu întâmplător, pe lista de candidaţi ai PNL Neamţ la alegerile parlamentare avem două cadre didactice recunoscute şi apreciate de întreg corpul profesoral: doamna inspector şcolar general adjunct Ana Socea – candidat la Senat şi doamna inspector şcolar general adjunct Dana Păiuş – candidat la Camera Deputaţilor.

Viitorii parlamentari ai PNL Neamţ propun şi susţin implementarea învăţământului dual, unde tinerii vor învăţa o meserie şi vor aduce plus valoare economiei locale. Astfel de campusuri şcolare pentru învăţământul dual vor fi realizate în parteneriat cu mediul de afaceri la Piatra-Neamţ, Roman, Târgu Neamţ şi zona Bicaz. Pe parcursul studiilor, elevii din sistemul de învăţământ dual vor beneficia de burse dar şi practică la viitorul loc de muncă. Odată finalizate studiile, absolvenţii învăţământului dual vor avea un loc de muncă asigurat, bine plătit, acasă, în judeţul Neamţ.

PNL Neanţ va extinde, totodată, programul „Masă sănătoasă” în toate unităţile şcolare din judeţul Neamţ. Vom continua să creştem salariile în sistemul educaţional, astfel încât, până în 2028 salariile cadrelor didactice să ajungă la nivelul celor din sănătate. Digitalizarea tuturor unităţilor şcolare din judeţul Neamţ va reduce decalajul dintre urban şi rural şi va oferi acces la informaţie şi tehnologie tuturor elevilor nemţeni, la acelaşi nivel cu cei din alte ţări.

Toate aceste măsuri vor fi implementate în judeţul Neamţ cu sprijinul viitorului Guvern care va fi construit în jurul PNL, susţinut de parlamentarii liberali nemţeni.

Candidaţii PNL Neamţ pentru alegerile parlamentare sunt:

SENATUL ROMÂNIEI

  1. Eugen Ţapu-Nazare (inginer)
  2. Vlad Vieru (inginer)
  3. Ana Socea (profesor)
  4. Silviu Bogdan Ardeleanu (economist)
  5. Gheorghe Creţu (inginer)

CAMERA DEPUTAŢILOR

  1. Adrian Ciobanu (inginer)
  2. Adelina Lazăr (psiholog)
  3. Leonard Achiriloaei (economist)
  4. Valentin Stavarache (economist)
  5. Mihaela Isciuc (jurist)
  6. Mihăiţă Istrate (inginer)
  7. Constantin Teodorescu (economist)
  8. Lucian Blaga (economist)
  9. Dana Păiuş (profesor)
  10. Ioan Meraru (economist)

Material comandat de PNL Neamț – CMF 11240002

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.