Dental Alliance
March 29, 2024

Politica de coeziune a PSD, stabilită până la nivelul de investire a ultimului euro

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

PSD a identificat, în cadrul Programului de guvernare 2021-2024, modul în care va utiliza fondurile europene pentru dezvoltarea întregii țări, astfel încât să se reducă diferențele dintre mediul urban și rural și toate administrațiile locale să aibă acces facil la atragerea de sume nerambursabile

Unul dintre cele mai importante capitole ale Planului de guvernare 2021-2024, întocmit de către Partidul Social Democrat, cuprinde modul în care vor fi utilizate fondurile europene nerambursabile. Interesul social-democraților este ca banii respectivi să fie utilizați pentru implementarea unei politici de coeziune, astfel încât țara să fie pregătită pentru schimbările climatice, pentru a face parte dintr-o „Europă mai inteligentă“ și să faciliteze activitatea administrațiilor locale în domeniul atragerii de bani nerambursabili.
„Prin Programul de guvernare stabilit, am identificat elementele principale de care vom ține cont la utilizarea fondurilor europene.

Vom aborda o concentrare tematică în politica de coeziune. Astfel, 25% din FEDR (Fondurile Europene de Dezvoltare Regională) vor fi destinați capitolului «O Europă mai inteligentă», 30% din aceste fonduri vor fi redirecționate către Programul «O Europă mai ecologică», 30% din FEDR și 37% din FCE la obiectivele schimbării climatice.

De asemenea, măcar 6% din FEDR vom aloca pentru dezvoltare urbană. Incluziunii sociale îi vom acorda 25% din totalul FSE (Fonduri Structurale Europene) și tot din FSE vom direcționa 10% pentru sprijinirea tinerilor care provin din sistemul de protecție socială și au nevoie de un loc de muncă și locuință. Persoanelor defavorizate le va fi direcționat un procent de 2% din totalul FSE“, a declarat Cătălin Zanfira, candidat din partea Partidului Social Democrat Neamț la Camera Deputaților.
Altă prioritate a social-democraților este Planul național de relansare și reziliență. „Acest capitol se referă la asigurarea de fonduri pentru tranziția verde și schimbările climatice, servicii publice, dezvoltare urbană și valorificarea patrimoniului, la competitivitate economică și reziliență.

Vom acorda importanța cuvenită la împărțirea fondurilor europene și modernizării infrastructurii hardware pentru Platforma My SMIS 2014, ceea ce se va realiza prin contractul de finanțare ce se află deja în derulare. De asemenea vom simplifica Platforma MySMIS 2014, prin uniformizarea câmpurilor pentru fiecare program operațional, indiferent de apelul lansat“, a mai declarat Cătălin Zamfira.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.