Dental Alliance

April 17, 2025

Polițist din Roznov, campion mondial la freestyle kickboxing

0

Un exemplu de devotament atât în slujba legii, cât și în lumea sportului! Agentul șef adjunct de poliție Adrian Podoleanu, încadrat în cadrul Poliției orașului Roznov din anul 2016, a obținut recent un titlu impresionant pe plan internațional.

Legitimat la clubul sportiv Sabaki Wolf Buhuși, acesta practică arte marțiale full-contact de peste 16 ani. În perioada 5–6 aprilie a.c., colegul nostru a participat la Campionatul Mondial World Grand Prix Judgement Day Freestyle Kickboxing, competiție organizată de Federația Română de Freestyle Kickboxing și desfășurată la Ploiești. Acesta a concurat la categoria 80 kg, proba Freestyle Kickboxing, reușind să cucerească locul 1 mondial, într-un concurs care a reunit peste 700 de luptători din mai multe țări europene, dar și din Nigeria și Filipine.

De-a lungul anilor, agentul de poliție a devenit un nume cunoscut în sporturile de contact, acumulând numeroase titluri naționale și internaționale. Este multiplu campion și vicecampion național în cadrul Federației Române de Freestyle Kickboxing (proba K1), precum și în Federația Română de Pangration Athlima MMA, unde a excelat în probele de grappling și full contact. De asemenea, a fost medaliat la competiții de Kyokushin Karate, Ashihara Karate, Enshin Karate și Brazilian Jiu-Jitsu. În anul 2024, și-a adăugat în palmares centura mondială WORLD FSA MMA, la proba de arte marțiale mixte – un alt reper notabil în cariera sa sportivă.

Sportivul a ținut să le mulțumească public antrenorilor săi, Lupu Norocel (Sabaki Wolf Bacău) și Coșarcă Cătălin (Lions BJJ Piatra Neamț), pentru sprijinul acordat în pregătirea sa și pentru promovarea sporturilor de contact în România.

Totodată, a transmis și un mesaj de recunoștință pentru sprijinul profesional de care beneficiază în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Neamț: munca de poliție mă ajută constant pe partea fizică, iar colegii de la Serviciul Pregătire Profesională Neamț au un rol important în dezvoltarea și menținerea pregătirii mele. Le mulțumesc și lor pentru implicare și sprijin.

Felicitări, Adrian pentru această performanță remarcabilă și îi dorim succes în continuare, atât în activitatea profesională, cât și în cariera sportivă!

Leave a Reply