Polițiști romașcani, instructaj cu elevii unei școli de dans din Roman
În perioada vacanţei de vară copiii sunt dornici să îşi creeze cât mai multe amintiri, pe care să le adune în bagajul marii aventuri numită VACANŢA MARE, amintiri pe care la începutul şcolii să le împărtăşească cu colegii de grădiniţă sau de şcoală, uitând de multe ori de riscurile care însoţesc aceste aventuri.
La data de 7 iulie a.c., am fost cu toţii martorii unei situaţii care ar fi putut avea un final mai puţin fericit, în care un copilaş, de 4 ani, a plecat la finalul orelor de dans, înainte de sosirea mămicii lui, din incinta clubului, fiind găsit la scurt timp de colegii noştri din cadrul Poliţiei municipiului Roman. Micuţul a părăsit incinta locaţiei lăsând impresia că va pleca însoţit de un alt părinte.
Ieri, împreună cu colegii din cadrul Poliţiei municipiului Roman care au fost implicaţi în activităţile de căutare a micuţului, alături de poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi cei ai Compartimentului de Relaţii Publice am desfăşurat la clubul de dans o întâlnire cu micii dansatori, în care le-am prezentat copiilor riscurile care pot însoţi orice aventură de acest gen şi cum pot deveni exploratori fără a se expune acestor riscuri.
La întâlnirea organizată de poliţişti a fost prezentă şi mama băieţelului implicat în eveniment, care ne-a povestit cum a resimţit ea, ca mamă, aceste clipe şi cât de importantă este misiunea noastră în a-i conştientiza pe cei mici despre pericolele la care se expun, fără a le înfrâna însă dorinţa de a fi independenţi.
Totodată, poliţiştii au analizat împreună cu reprezentanţii clubului de dans, măsurile de siguranţă şi au stabilit ce aspecte pot fi îmbunătăţite, astfel ca părinţii şi copiii să se bucure de activităţi pe perioada vacanţei, în deplină siguranţă.