Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

Polițiștii locali vor putea cere proprietarilor de mașini datele șoferilor. Ce amenzi pot primi cei care refuză.

0

Proprietarii de mașini ar putea fi obligați să transmită informații despre identitatea șoferilor, în cazul în care le împrumută, nu doar la solicitarea poliției rutiere, așa cum e în prezent, ci și a poliției locale, potrivit unui proiect înregistrat recent la Senat. Documentul mai prevede că polițiștii locali vor putea aplica amenzi de până la 2.900 de lei celor care nu răspund unor astfel de solicitări. 

Astfel, cei care obișnuiesc să staționeze sau să parcheze mașina neregulamentar vor putea fi identificați și amendați mai ușor. 

Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice a fost înregistrată la Senat pentru dezbatere în data de 4 mai.

Proiectul va obliga proprietarii de mașini să dea detalii privind șoferul, în cazul în care le împrumută, și polițiștilor locali, nu doar celor de la rutieră, așa cum e acum.

„La solicitarea poliţiei rutiere sau a poliţiei locale, proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul este obligat să comunice acesteia, în termenul indicat în cuprinsul solicitării, datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice”, se precizează în proiect.

Documentul prevede amenzi din clasa a IV-a de sancțiuni pentru proprietarii de mașini care vor ignora solicitările poliției rutiere sau poliției locale, adică între 9 și 20 de puncte-amendă. Având în vedere că un punct-amendă are valoarea de 145 de lei, sancțiunile pot ajunge la sume cuprinse între 1.305 și 2.900 de lei.

Amenzile în cazul refuzului furnizării de informații despre șoferi vor putea fi aplicate atât de polițiștii rutieri cât și de cei locali. Acestea trebuie achitate integral, adică în cazul lor nu se aplică regula plății a jumătate din minimul amenzii în cel mult 15 zile.

„În considerarea faptului că polițiștii locali vor avea competența de a solicita datele de identificare ale conducătorilor autovehiculelor oprite/ staționate/ parcate neregulamentar, se va reduce numărul de încălcări ale normelor legale privind oprirea/ staționarea/ parcarea, având în vedere și faptul că sancțiunile pentru necomunicarea datelor de identificare ale conducătorilor autovehiculelor sunt mai mari decât cele pentru oprirea/ staționarea/ parcarea neregulamentară”, explică inițiatorii, în expunerea de motive.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.