Dental Alliance
April 25, 2024

Polițiștii nemțeni au fost la datorie pe toată durata derulării procesului electoral

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Structurile teritoriale din cadrul M.A.I. au acționat, potrivit competenței, pentru buna derulare a procesului electoral şi asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică, în toate localitățile din județul Neamţ.

De la începerea procesului electoral, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, alături de reprezentanții celorlalte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne (Inspectoratul de Jandarmi Județean Neamț, Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, precum și alte structuri M.A.I.), au desfășurat misiuni pentru asigurarea măsurilor de protecție, la secțiile de votare, precum şi pentru menținerea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică.

Având în vedere amploarea activităților organizate pe parcursul procesului electoral, inclusiv în contextul pandemiei COVID – 19, dispozitivul de ordine și siguranță publică a fost suplimentat cu efective, pentru a asigura îndeplinirea misiunilor în cele mai bune condiții.

La nivelul judeţului Neamţ, procesul electoral s-a încheiat fără a fi înregistrate evenimente deosebite.

Au fost înregistrate 28 de sesizări referitoare la posibile fapte care au legătură cu procesul electoral, toate fiind verificate cu promptitudine.

Au fost constatate 4 fapte contravenționale pentru care s-au aplicat 3 sancțiuni în valoare de 5.000 de lei și un avertisment scris.

De la începutul procesului electoral, polițiștii au întocmit 4 dosare penale privind infracţiuni electorale (tentativă la infracțiunea de împiedicarea exercitării drepturilor electorale, coruperea alegătorilor,  2 – fraudă la vot)

Un alt dosar penal privind infracțiunea de fraudă la vot a fost întocmit de polițiștii din cadrul Poliției orașului Roznov, după ce un bărbat și-ar fi exercitat dreptul la vot deși nu figura pe listele permanente privind persoanele cu drept de vot.

Forţele Ministerului Afacerilor Interne desfăşoară activităţi în sistem integrat pentru a asigurarea măsurilor de ordine publică în zona secțiilor de votare şi pentru a verifica şi sancţiona cu celeritate orice semnalare de incident sau încălcare a normelor legale.

De asemenea, forțele de ordine vor asigura securitatea transportului materialelor rezultate în urma procesului de votare și a dosarelor întocmite de birourile electorale.

Le mulțumim cetățenilor care în timpul exercitării dreptului de vot au dat dovadă de responsabilitate şi au respectat prevederile în vigoare.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.