Dental Alliance
April 18, 2024

POLUAREA SEMNALATĂ DE PESCARI ”PASATĂ” GĂRZII DE MEDIU

Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Încă din 21 iulie, romașcanul Gheorghe Alexandru în numele unui grup de pescari, a sesizat instituția Prefectului despre un caz grav de poluare a râurilor Moldova și Siret de către balastierele din zonă, care spală prundișul exploatat direct în albia râurilor, ducând la o gravă poluare a apelor respective.

Din această cauză, de câțiva ani, dar mai ales vara aceasta, specii importante de pești, precum scobaiul, cleanul, suducul au depus cu mare întârziere icrele, din cauza faptului că mâlul a îngustat albia râurilor, împiedicând reproducerea acestora.

”Am sesizat jurnaliștilor de la roman24, încă de la sfârșitul lunii iulie, faptul că instituțiile abilitate ale statului nu fac nimic să oprească dezastrul ecologic manifestat după Revoluție, când din cauza inconștienței noastre mediul înconjurător este grav poluat.

Suntem parcă damnați. Am distrus pădurile, tăind și vânzînd aurul verde pe nimic, am tăiat la fier vechi întreprinderile în care am muncit, pe care le-au vîndut șmecherii care s-au îmbogățit, au apărut balastiere pe toate malurile apelor fără ca cineva resposabil să le urmărească activitatea. Am umplut orașele și satele de peturi de tot felul pe care le aruncăm la întâmplare. Țara întreagă este o groapă de gunoi. Și exemplele pot continua.

Revenind la memoriul pe care l-am trimis domnului prefect, pot să vă spun că după intervenții telefonice la purtătorul de cuvânt al instituției, domnul Gabriel Apetrei, am primit în 10 iulie un răspuns prin care am fost informat de faptul că memoriul meu a fost trimis spre cercetare comisarilor Gărzii de Mediu. În sesizarea mea arătam faptul că trebuie să se acționeze în regim de urgență pentru a stopa dezastrul ecologic. Sunt destul de sceptic în ceea ce privește rezultatul demersului meu, ținînd cont de faptul că cei cu reasponsabilități în stoparea poluării, adică cei de la Garda de Mediu ar fi trebuit să știe singuri despre poluarea apelor, pentru că au în atribuții urmărirea acestor aspecte.

Trecem în a doua jumătate a lunii august și mai sunt specii de pești care nu și-au depus icrele. E o cale sigură spre dispariția populației piscicole, dar din păcate numănui nu-i pasă de prezentul, dar mai ales de viitorul acestei țări și despre ce lăsăm nepoților noștri”, a declarat Gheorghe Alexandru.

Purtătorul de cuvînt al Gărzii de Mediu Neamț, Manuela Cozma, a confirmat primirea memoriului. ”Ni s-a repartizat, de către Prefectura Neamț, memoriul grupului de pescari romașcani și vom analiza situația semnalată. În cazul în care se confirmă, vom lua măsurile legale ce se impun”, a declarat Manuela Cozma. Aceasta nu a putut preciza câte balastiere funcționează în zona Roman și nici câte din acestea își desfășoară activitatea legal. (Flora ORDEAN)