Dental Alliance

Alegeri 2024

November 23, 2024

POMPIERII, POLIȚIȘTII ȘI JANDARMII SUNT PREGĂTIȚI PENTRU VREMEA REA

0

Peste 10.600 de pompieri, polițiști și jandarmi, cu aproximativ  3.100  de mijloace tehnice, sunt pregătiți să intervină în sprijinul populației, pentru limitarea efectelor fenomenelor meteorologice în județele aflate sub avertizare de COD GALBEN de ninsori abundente și viscol.

Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a cerut prefecților din județele vizate de avertizări să activeze comitetele pentru situații de urgență, acolo unde este cazul și să aibă ca prioritate sprijinirea oamenilor care au nevoie de ajutor, dar și buna funcționare a utilităților.

Centrul Național de Conducere Integrată care funcționează la nivelul MAI este în permanentă legătură cu Ministerul Transporturilor și cu Ministerul Energiei pentru a facilita intervenția echipelor de specialiști dacă vor fi înregistrate defecțiuni în alimentarea cu energie electrică.

Ministerul Afacerilor Interne recomandă șoferilor care circulă în zonele în care se manifestă fenomenele meteo periculoase să respecte indicațiile polițiștilor rutieri, să se intereseze din timp asupra stării drumurilor și să aibă mașinile echipate corespunzător pentru circulația în condiții de iarnă.

Centrul Național de Conducere Integrată monitorizează situația din zonele supuse avertizării meteorologice pentru coordonarea eficientă a intervențiilor structurilor Ministerului Afacerilor Interne.

Vă aducem aminte că Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări de COD GALBEN de ninsori abundente, local viscolite și depunere de strat consistent de zăpadă valabile de astăzi, 14 februarie ora 11.00 până mâine, 15 februarie ora 11.00, vizează județele Dâmbovița, Argeș, Prahova, Buzău, Covasna, Vrancea, Harghita, Bacău, Vaslui, Neamț, Iași, Botoșani și Suceava. (sursa: comunicat M.A.I.)

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.