Dental Alliance
April 18, 2024

Prefect Adrian Niță: Domnule Lucian Strochi, la cât de multe reușite aveți pe plan personal și profesional, permiteți-mi să vă doresc să aveți parte de sănătate, să vă bucurați de recunoaștere a valorii!

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Am participat la lansarea volumului „Sonete“, operă a binecunoscutului om de cultură Lucian Strochi, eveniment găzduit de unul dintre cele mai importante licee din județ – Colegiul Național „Roman Vodă“ din municipiul Roman.
M-a onorat invitația pe care am primit-o de la domnul Strochi, membru al Uniunii Scriitorilor din România, autor a zeci de volume de proză, poezie, eseistică și teatru. La lansare s-a văzut aprecierea de care se bucură din partea iubitorilor de cultură și m-am simțit extraordinar în fața unui om al cărui nume este cunoscut în toată țara când vorbim de scriitori, de critici de artă și de profesori emeriți, pentru că domnul Strochi și-a început activitatea ca profesor și om al cărților, deținând și funcția de bibliotecar.
Domnule Lucian Strochi, la cât de multe reușite aveți pe plan personal și profesional, permiteți-mi să vă doresc să aveți parte de sănătate, să vă bucurați de recunoaștere a valorii! Sunteți cu adevărat o emblemă a județului Neamț și un pilon al culturii naționale.
Vă mulțumesc pentru toată contribuția pe care ați adus-o scriiturii românești!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.