Dental Alliance

Alegeri 2024

November 23, 2024

Prefect George Lazăr : Vă solicit, în mod ferm, domnule Arsene nu luați banii nemțenilor și nu îi cheltuiți iresponsabil pentru achiziții la supra preț în alte județe

0

În contextul actual al stării de urgență s-a propus realizarea unui spital modular la Iași cu o capacitate de 250 de paturi cu o sumă de 17,6 milioane de euro. Unde, după cum bine știți, președintele Ionel Arsene a alocat deja suma de 3,6 milioane euro.
Mă așteptam ca această achiziție din bani publici supra evaluată să îi dea de gândit domnului Arsene, dar se pare că a dat de gândit președinților consiliilor județene Bacău, Botoșani și Vaslui care nu doresc să se alăture unui astfel de demers.
Nu i-am spus doar eu că este ireponsabilă cheltuirea acestor sume de bani, pe care nu o face în interesul nemțenilor, ci o face probabil în interes propriu. Aceste lucruri sunt susținute în mod ferm chiar de colegii dumnealui, respectiv președinții consiliilor județene Bacău, Botoșani și Vaslui care nu doresc o astfel de asociere privind achiziții supra evaluate.
Oare știu colegii dumneavoastră, domnule Arsene, președinții consiliilor județene din județele învecinate mai multe lucruri despre oportunitatea acestei investiții și despre sumele enorme aruncate?
Sau, poate acești oameni vor să respecte legea și nu vor să ajungă în situații stânjenitoare, de a explica atât cetățenilor, cât probabil și altor instituții abilitate cum se poate rispi banul public și se fac achiziții în perioada de criză la supra preț. Există posibilitatea ca acești președinti ale consiliilor judetene, colegii dumneavoastră de altfel, să cunoască mai multă administrație și să cunoască mai bine legea
decât dumneavoastră?
Uitați ce spun alți consilieri județeni din alte județe, “Consiliul Județean Bacău nu susține proiectul spitalului mobil de la Iași. Dintre toate consiliile județene din Moldova, doar CJ Neamț a aprobat 3,6 milioane euro din cele 18 milioane cât costă spitalul. Consiliile județene din Bacău, Botoșani, Vaslui, conduse de colegii de partid ai lui Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași și ai lui Ionel Arsene nu s-au raliat în acest proiect. Aceasta este anverugura președintelui CJ  Iași, care a convis mai pe nimeni să participe la acest spital menit să deservească întreaga Moldovă.
Din cele 27 de zile promise, au trecut cinci zile prețioase. Consiliul Județean Iași se va întruni astăzi, la ora 15.00, într-o ședință de îndată pentru a aproba, probabil, suplimentarea sumelor alocate spitalului mobil cu cele 4, 2 milioane de euro anunțate de prețedintele CJ Iași ca fiind contribuția Bacăului.

După trecerea vârfului epidemiologic, inițiativa spitalului mobil, care a început ca o promisiune frumoasă, va fi inutilă, iar banii cheltuiți fără folos.”, declară pe pagina sa de Facebook, domnul Romeo Vatră, consilier județean ieșean în data de 08 aprilie a.c
Vă solicit, în mod ferm, domnule Arsene nu luați banii nemțenilor și nu îi cheltuiți iresponsabil pentru achiziții la supra preț în alte județe. Investiți acești bani acasă, în sistemul sanitar nemțean, pe care tot dumneavoastră l-ați neglijat ani de zile.

Responsabilitatea managementului spitalului județean Neamt vă apartine în totalitate domnule Arsene, de 4 ani de când sunteți președinte al Consiliului Județean Neamț, iar lipsa dotărilor, a echipamentelor medicale demonstrează “interesul” pe care l-ați manifestat. Aveți domnule Arsene, peste un an de când vă chinuiți să faceți proiectarea pentru noul spital și aveți la dispoziție o sumă considerabilă, de aproximativ 5 milioane de euro, și nici măcar acest lucru simplu nu ați reușit să îl duceți la bun sfârșit.
Situația actuală a Spitalul Clinic Județean de Urgență Piatra Neamț și subfinanțarea din ultimii 4 ani este răspunderea directă a dumneavoastră și vă somez în al doisprezecelea ceas să nu cheltuiți banii contribuabililor pe invenții financiare ale dumneavoastră – și să îi alocați direct către investiții în sistemul sanitar nemțean.

Cât despre bune practici în administrație vă indic că banul public se cheltuie în mod responsabil, prin licitații transparente, nu doar în proceduri de urgență și la supra prețuri cum sunteți dumneavoastră obișnuit. Și mai fac o precizare, domnule Arsene, pentru informarea dumneavoastră, Comitetul Județean pentru Situații de Uurgență nu este un for care să vă aprobe dumneavoastră cheltuirea iresponsabilă a banului public la supra preț, iar cei care fac parte din acest comitet nu vor
să ajungă să dea cu subsemnatul la instituțiile abilitate în contul dumneavoastră, cum de altfel știți foarte bine că se întâmplă deja.

George Lazăr

Prefect, Neamț

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.