Prefectul George Lazăr s-a întâlnit cu reprezentanții APAVTAL la Iași
În data de 24 februarie a.c, la Instituția Prefectului – Județul Iași, din inițiativa domnului prefect, George Lazăr a avut loc o întâlnire cu domnul prefect al județului Iași, domnul Marian Grigoraș si reprezentanții ApaVital Iași, domnul director general dr. ing. Mihail Doruș și domnul director tehnic Toma Ion.
Problema legată de criza apei de la Roman, motivată de scăderea nivelului hidrostatic din puțuri şi lipsa acumulării apei în rezervoare, dar și managementul dificil manifestat de compania ApaServ în tot acest timp a determinat conducerea primăriei municipiului Roman să solicite ajutorul prefectului în rezolvarea acestei situații și identificarea unei soluții eficiente de furnizarea apei potabile.
În calitate de prefect al județului Neamț, domnul George Lazăr se implică activ în rezolvarea problemei apei potabile din județ. ApaVital Iași prin managementul lor poate fi considerat un exemplu pozitiv de management performant, iar județul Neamț merită să aibă servicii de calitate de furnizare a apei la un preț decent.
Compania ApaServ se află la polul opus al unui management pozitiv, care a scumpit apa și are servicii inferioare, precum și o lipsă de investiții ce se observă în calitatea vieții cetățenilor. Se cunoaște foarte bine problema Municipiului Roman, și a localitaților din apropiere, ce o au o problemă reală cu furnizarea apei potabile, motiv pentru care prefectul George Lazăr
Prefectul județului Neamț a discutat cu reprezentanții ApaVital pe zona fondului de investiții pe care aceștia le fac în înlocuirea rețelelor de apă și canalizare vechi, despre proiectele pe fonduri europene de extindere a rețelelor cât și despre prețurile practicate, care sunt inferioare celor pe care le facturează ApaServ Neamț. În plus s-a mai discutat și despre eficiența serviciilor oferite de ApaVital, în sensul furnizării permanente a apei potabile, modalitatea și perioadele de timp acordate intervențiilor și avariilor. Într-un clasament național ApaServ se află pe locul 4 în România la cele mai mari prețuri practicate pentru nemțeni .
În cadrul acestei întâlniri s-a aflat și faptul că ApaServ cumpără apă de la ApaVital Iași pentru a suplimenta deficitul de la Roman cu un pret de aproximativ 2,7 lei/mc, un preț mult mai mare comparativ cu prețul pe metru cub cu care cumpără apă de la Administrația Bazinala de Apă Siret Bacău, apa facturată la fronturile de captare de la Pildești – Simionești, și acest aspect întâmplându-se pe banii nemțenilor.
“Cei care se fac vinovați de acestă situație sunt reprezentanții conducerii companiei ApaServ reprezentată de fostul director Vlad Angheluță, membrii consiliului de administrație, dar și a domnului președinte al Consiliului Județean Neamț – Ionel Arsene, instituție ce este principal acționar majoritar al companiei ApaServ. Ne interesează doar premisele respectării legii și a serviciilor de calitate pentru nemțeni. În legătură cu demersul făcut de domnul Lucian Micu, primarul municipiului Roman, îl susțin și de asemenea, voi susține în viitor demersul altor primari care doresc condiții de calitate și servicii permanente de furnizare a apei corecte față de populație.”, a declarat prefectul județului Neamț, domnul George Lazăr.