Prefectul Vasile Panaite a fost schimbat din funcție
Prefectul Vasile Panaite a fost schimbat din funcție în urma şedinţei de Guvern ce a avut loc astăzi, locul acestuia fiind luat de secretarul județului Neamț, Daniela Soroceanu.
” Astăzi s-a încheiat un alt capitol din activitatea mea profesională.
Ca prefect al județului Neamț, am încercat în cele aproape 11 luni de mandat să fiu un factor mediator între instituții și cetățeni, dar mai ales un garant al respectării legii.
Pot spune că a fost o perioadă în care am acumulat experiență, în care am stat de vorbă cu mii de nemțeni și, cred eu, le-am oferit un răspuns și rezolvări problemelor cu care m-au abordat.
În primul rând vreau să le mulțumesc tuturor colegilor din Instituția Prefectului Neamț, inclusiv Serviciilor de Pașapoarte și Înmatriculări/Permise Auto, adevărați profesioniști, buni colegi și oameni pe care te poți baza!
Le mulțumesc și șefilor de instituții deconcentrate cu care am avut o relație profesională foarte bună și în folosul cetățeanului.
Am avut o colaborare instituțională normală și cu primarii localităților din Neamț, din rândul cărora am făcut și eu parte timp de aproape 14 ani. Colegilor din mass-media le mulțumesc pentru că au reflectat corect activitatea din Instituția Prefectului Neamț și sper să mă reîntâlnesc cu ei cât mai curând.
Nu în ultimul rând le mulțumesc nemțenilor, oamenilor simpli, cei care au avut încredere în mine și cu care am purtat un permanent dialog pentru a le rezolva problemele cât mai rapid dar în spiritul legii!
Voi rămâne alături de ei, așa cum am făcut-o în ultimii 18 ani de administrație, ca primar sau ca prefect.
Tuturor vă doresc sănătate, bucurii și împliniri!”