September 17, 2021

Pregătiți-vă rezerve de apă. SVSU începe distribuirea apei în mai multe puncte din oraș

În urma estimării situației din teren legată de avaria produsă la magistrala ce alimentează cu apă orașul Roman, conducerea Primăriei municipiului Roman a decis să ia toate măsurile pentru ca cetățenii să aibă cât mai puțin de suferit pe parcursul acestei crize de apă.

Reprezentanții administrației locale sunt în permanent contact cu responsabilii companiei ApaServ, însă evaluarea gradului de degradare a conductei nu permite stabilirea unui moment foarte apropiat în care avaria să fie remediată. În aceste condiții, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență a luat toate măsurile pentru a începe distribuirea de apă minerală și apă menajeră către cetățeni.

Mașinile cu proviziile de apă vor circula, începând cu ora 16.00, în mod continuu pe un traseu prin toate cartierele orașului și va alimenta cu apă cetățenii în următoarele puncte: Piața Mare, Piața Mică, Danubiana – Calul Bălan, Aleea Revoluției – la magazine, Smirodava – Marom, Smirodava – Biserica Ștefan cel Mare, bulevardul Republicii – la 2 Măgari și Penny, Ayalaltă, Lidl Favorit și Școala ”Roman Mușat”, parcare Judecătorie.

Facem un apel la fiecare dintre dumneavoastră ca, în cazul în care cunoașteți persoane care nu se pot deplasa la aceste puncte și nici dumneavoastră nu le puteți ajuta, să anunțați la numărul gratuit 0233.984 datele de contact ale acestora, pentru ca echipele administrației să le aducă proviziile de apă.

Primăria Municipiului Roman

ȘtiiCă?

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.